Eveniment

Primul showroom Ferrari din Romania

Primul showroom Ferrari din Romania
02.05.2008, 17:38 24

Forza Rossa, partenerul oficial Ferrari in Romania, va deschide marti primul showroom Ferrari din Romania, in zona aeroportului Otopeni. Showroom-ul este structurat pe trei niveluri, pe langa spatiul de expunere a modelelor din gama producatorului italian, fiind incluse un club si un garaj exclusiv pentru proprietarii de Ferrari din Romania. Reprezentantii Forza Rossa au declarat ca unitatea va fi inaugurata in prezenta presedintelui Ferrari, Luca Cordero di Montezelmo, insa nu au avansat niciun target de vanzari pentru piata locala. Anul trecut in Romania au fost inmatriculate 25 de modele Ferrari. La ceremonie va fi prezenta si echipa de Formula 1 a constructorului italian, care va veni la Bucuresti inainte de a participa la Grand Prix-ul Turciei de la Istanbul. Compania Forza Rossa este detinuta de holdingul Central Europe Finance din Luxemburg, cu o participatie de 47,5% si persoanele fizice Ion Bazac, cu 47,5% si Camelia Bazac, cu 5%. In vecinatatea showroom-ului Ferrari vor mai fi construite in perioada urmatoare inca 3 unitati de prezentare pentru automobile de lux. Astfel Radacini Motors planuieste in a doua jumatate a anului extinderea dealerului Cadillac pentru a include si brandul Corvette, iar Autoitalia va inaugura in februarie 2009 un showroom Infiniti. Alte doua dealershipuri de lux vor fi construite in 2009 in zona Pipera de catre Porsche Romania, importatorul oficial al Bentley si Lamborghini, investitia fiind estimata la 12 milioane de euro. Piata automobilelor de lux din Romania a fost estimata anul tecut la 18 milioane de euro, potrivit statisticilor Ministerului de Interne fiind inmatriculate mai mult de 120 de automobile cu un pret de peste 120.000 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO