Eveniment

Primul site de transparentizare a administraţiei publice este gata după zece luni de amânări

Aşa arată pagina de start a primului site guvernamental dedicat angajărilor în administraţia publică

Aşa arată pagina de start a primului site guvernamental dedicat angajărilor în administraţia publică

Autor: Corina Mirea

16.09.2013, 20:15 360

Guvernul Ponta a dat luni undă verde primului site din seria celor cinci platforme menite să transparentizeze administraţia publică locală, la zece luni după ce premierul l-a pus pe tânărul doctorand Cristian Botan la „cârma“ acestui proiect.

Noul site – posturi.gov.ro – este, de fapt, replica şi continuarea platformei Publicjob.ro realizată de Cristian Botan, care are ca scop publicarea tuturor joburilor vacante de la stat.

Ieri, la prânz, pe noul site de recrutare al guvernului erau postate 141 de locuri de muncă vacante în toată ţara, cele mai multe fiind disponibile în instituţiile publice din Bucureşti (28) şi Constanţa (17).

ZF cere deja de câţiva ani transparentizarea sistemului de administraţie publică prin scoaterea din anonimat a tuturor funcţionarilor ale căror nume, CV-uri şi feţe nu pot fi atribuite funcţiilor din organigrama instituţiilor, dar şi prin publicarea locurilor de muncă ce se eliberează la stat în fiecare lună, în aşa fel încât contribuabilii să ştie salariile cui le plătesc şi să afle despre joburile din sectorul bugetar pentru care se califică. Deşi a trecut aproape un an din perioada de guvernare a noului guvern Ponta şi tot atât timp de când a promis transparentizarea administraţiei cu cele cinci site-uri (anga­jati.gov.ro, buget.gov.ro, date.gov.ro, peti­tii.gov.ro şi posturi.gov.ro), numai cel din urmă este funcţional, restul aflându-se încă în lucru. De altfel, nici posturi.gov.ro nu a ajuns în varianta finală şi funcţionează în prezent ca versiune beta. Totuşi, pe site, erau publicate ieri, la prânz, (16 septembrie), 141 de joburi în 41 de judeţe, Tulcea fiind singura zonă în care nicio instituţie subordonată statului nu a scos la concurs vreun loc de muncă. Judeţele din care provin cele mai puţine oferte de muncă sunt Neamţ, Maramureş, Călăraşi, Vaslui, Sibiu, Buzău şi Alba (fiecare având doar un loc de muncă vacant).

Angajatorii publici care au scos cele mai multe joburi la concurs în această lună au fost primăriile (67 de locuri vacante) şi instituţiile judeţene (53 de oferte de muncă), cele mai puţine oferte de muncă venind din partea prefecturilor (un job scos la concurs) şi a consili­ilor judeţene (6 locuri de muncă). La nivelul tipului de funcţii pe care statul le-a scos la concurs în această lună, cele mai multe au fost de conducere (88).

Până la închiderea ediţiei, Cristian Botan, cel care coordonează proiectul de transparentizare a administraţiei publice şi care s-a ocupat de organizarea unui maraton de informatică pentru realizarea celor cinci site-uri, nu a putut fi contactat pentru a comenta subiectul.

El s-a ocupat în această vară şi de primul program de internship organizat de guvern în perioada 15 iulie-15 septembrie pentru 25 de studenţi din toată ţara. În acelaşi timp, propriul site – Publicjob.ro, nu a mai publicat niciun loc de muncă vacant în administraţie de la finalul lunii iulie.

Site-ul de joburi de la stat permite cetăţenilor care vor să se angajeze într-o instituţie publică să caute locuri de muncă în funcţie de tipul de angajator (guvern şi ministere, consilii judeţene, instituţii locale, instituţii naţionale şi judeţene, prefecturi şi primării), în funcţie de judeţul din care provin, de nivelul funcţiilor (de conducere sau de execuţie) şi în funcţie de data la care ofertele de muncă au fost publicate. În plus, platforma dispune şi de un ghid al aplicantului în care sunt specificate criteriile pentru ocuparea unei funcţii publice şi paşii procesului de recrutare.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.09.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO