Eveniment

Principalele riscuri bugetare: deficitul de cont curent si arieratele

22.11.2004, 00:00 36



Principalele riscuri bugetare pe termen mediu sunt cresterea deficitului de cont curent, evolutia arieratelor, problemele sistemului de pensii si capacitatea de absorbtie a fondurilor comunitare, se arata in Programul Economic de Preaderare (PEP) al Romaniei, document pe care autoritatile il trimit periodic Comisiei Europene.



"Deficitul de cont curent, chiar daca nu reprezinta un dezechilibru structural adanc, poate pune probleme pe termen mediu din punct de vedere al sustenabilitatii externe", se spune in document.



Astfel, desi exporturile au crescut intr-un ritm accelerat, mai ales catre piata UE, ritmul de crestere a importurilor, in special cele de bunuri de consum, a ramas ingrijorator, reflectand puternica crestere a cererii agregate.



Aceasta este sustinuta de factori cum ar fi majorarea salariului mediu pe economie, a salariului minim, ajustarea salariilor in administratia publica, cresterea creditului si majorarea investitiilor.



Avansul creditului este insa necesar, avand in vedere gradul inca redus de monetizare a economiei, dar accentueaza presiunea asupra cererii de import in conditiile in care oferta interna nu este suficient de competitiva.



De asemenea, cresterea investitiilor ca urmare a procesului accelerat de retehnologizare si restructurare in economie este asigurata intr-o proportie mare din import, se spune in document.



O corelare insuficienta a politicilor monetare, fiscal-bugetare (inclusiv in sectorul cvasi-fiscal) cu politica de venituri, a pietei muncii si politicile structurale in domeniul privatizarii, restructurarii si imbunatatirii mediului de afaceri reprezinta un risc important la adresa sustenabilitatii contului curent.



In ceea ce priveste arieratele, documentul noteaza ca acestea raman inca o problema majora in economia romaneasca, desi au cunoscut o tendinta de reducere ca procent in PIB in ultimii doi ani. Astfel, in anul 2003, arieratele au scazut la 33,6% din PIB de la 38,3% in 2002. Trebuie insa mentionat ca sumele mari reprezentand arierate trebuie privite cu prudenta in conditiile in care in volumul total al arieratelor sunt incluse si majorarile, si penalitatile de intarziere, se mentioneaza in raport.



Un alt risc major cu care va fi confruntata Romania este situatia financiara a sistemului public de pensii de stat, care asista aproximativ 6,1 milioane de beneficiari. In ansamblu, se estimeaza o imbatranire a populatiei, ceea ce inseamna ce rata de dependenta a populatiei in varsta ar putea creste de la 35,4% in 2000 la 50,9% in 2050.



Referitor la capacitatea de absorbtie a fondurilor comunitare si de aplicare a unui management bugetar integrat, Romania trebuie sa faca un efort sustinut de reforma, cu scopul de a crea un cadru institutional adecvat.



In conditiile in care aceste reforme nu vor fi aplicate, exista riscul ca resursele suplimentare sa nu fie cheltuite in totalitate, iar costurile de oportunitate vor fi ridicate atat in plan social, cat si economic, concluzioneaza programul.



Documentul mai mentioneaza ca, pentru perioada 2005-2007, se progoneaza o crestere a castigurilor salariale in medie cu 5% anual, in conditiile in care productivitatea muncii, calculata ca PIB/populatie ocupata, creste anual cu 5,4%.



In privinta comertului exterior, pentru 2004-2007 se estimeaza o crestere medie anuala de 18% a exporturilor de bunuri si de 16,4% a importurilor de bunuri, ceea ce va conduce la valori crescande ale deficitului comercial FOB-FOB, respectiv de la 4,5 mld. euro in 2004 la circa 6 mld. euro in 2007.



Rata de investitie va continua sa creasca, de la 23,1% din PIB in 2004 la 26,1% din PIB in 2007, fondurile externe continuand sa aiba un rol major in finantarea investitiilor.



Datoria externa va creste sensibil in 2004-2007 si se va situa la un nivel de circa 35% din PIB, sub parametrii acceptati de standardele internationale.



Deficitul de cont curent va fi redus anual, de la 5,4% din PIB in 2004 pana la 4,9% din PIB in 2007.



In ceea ce priveste rata inflatiei, documentul mentioneaza ca mai mult de jumatate din cresterea acesteia va fi reprezentata, cel putin in prima parte a intervalului 2005-2007, de majorarile la preturile administrate - pretul national de referinta al energiei termice livrate, pretul unificat al gazelor naturale pentru consumatorul final, pretul energiei electrice livrate consumatorului final, tarifele pentru transportul urban de calatori, tarifele aferente transportului de calatori pe calea ferata, serviciile de telefonie de baza, posta, apa si canalizare si medicamente.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO