Eveniment

Privatizarea CFR Marfă este încă „în ceaţă“ şi o autostradă de 9 mld. euro este doar pe hârtie

Privatizarea CFR Marfă este încă „în ceaţă“ şi...

Autor: Andreea Neferu, Mirabela Tiron

14.07.2013, 21:12 1936

Urmaşul lui Relu Fenechiu în fruntea Ministerului Transporturilor va avea ca primă sarcină semnarea contractului de privatizare a CFR Marfă, unde avem desemnat un câştigător – GFR-ul lui Gruia Stoica, dar procesul nu este finalizat.

PNL decide săptămâna asta cine va prelua conducerea Ministerului Transporturilor după ce Relu Fenechiu a fost revocat din funcţie în contextul în care instanţa supremă a decis vineri condamnarea lui la cinci ani de închisoare  în dosarul „Transformatorul“, decizia nefiind definitivă.

Rămân deocamdată „în aer“ privatizarea CFR Marfă, pentru care a fost desemnat un câştigător, dar ministrul nu a semnat contractul şi o autostradă de 9 mld. euro, Târgu Mureş - Iaşi, pe care Fenechiu s-a angajat să o construiască în parteneriat public - privat, dar nu a fost demarată nicio acţiune în acest sens.

Deşi Transporturile, prin biroul de presă, au trecut pe lista obiectivelor îndeplinite de Fenechiu privatizarea CFR Marfă, calificând-o drept „un proces finalizat în termenul asumat cu FMI“, contractul de privatizare nu a fost semnat. Cine îşi va pune semnătura în locul lui Fenechiu pe contractul de privatizare? La 23 de zile de la desemnarea câştigătorului licitaţiei pentru pachetul majoritat al CFR Marfă, Guvernul nu a adoptat hotărârea privind privatizarea CFR Marfă, fără de care nu se poate semna contractul.

„Premierul Victor Ponta, ministru interimar al trans­porturilor, trebuie să clarifice pentru opinia publică procesul de privatizare a CFR Marfă, lăsat în ceaţă totală de către fostul ministru Relu Fenechiu, pe care acum domnul Ponta şi domnul Crin Antonescu îl laudă ca fiind un ministru foarte competent“, a spus europarlamentarul PNL Theodor Stolojan, citat de Mediafax.

Fenechiu afirma înainte să fie revocat din funcţie că Guvernul va adopta hotărârea privind privatizarea CFR Marfă după ce se iau avizele de la ministere şi Consiliul Concurenţei (asta în condiţiile în care consiliul transmitea că a dat avizul). Specialiştii din transport feroviar şi consultanţii economici au atras atenţia pe durata privatizării că procesul este viciat din cauză că Transporturile au schimbat condiţiile de participare şi au şters datoriile CFR Marfă către bugetul de stat în timpul privatizării.

Grup Feroviar Român (GFR), cu afaceri de 183 mil. euro, a fost desemnat câştigător după ce a depus o ofertă de 202 mil. euro pentru pachetul majoritar de acţiuni al CFR Marfă. Acum trebuie să vină cu banii.

 

Cine îl va înlocui pe Fenechiu

Până la numirea unui nou ministru, premierul Victor Ponta a preluat interimatul la conducerea ministerului. Este pentru prima dată în România când un ministru în funcţie este condamnat la închisoare. Dar condamnarea sa nu s-a petrecut pentru fapte săvârşite în timpul mandatului.

Cele mai vehiculate nume pentru înlocuirea lui Fenechiu, care a avut de gestionat unul dintre cele mai importante şi mai bogate portofolii din minister, cu un buget de circa 1,6 miliarde de euro, sunt ale lui Ovidiu Silaghi şi Mugur Cozmanciuc, deputat PNL. Silaghi a ocupat aceeaşi funcţie şi în guvernul Ponta I, din mai până în decembrie anul trecut. Sub conducerea lui Silaghi, CFR Marfă, una din cele mai  importante companii din subordinea ministerului, a avut pierderi de 405 milioane de lei (91 de milioane de euro) anul trecut, de patru ori mai mari faţă de anul 2011.

Mandatul lui Relu Fenechiu la conducerea Ministerului Transporturilor, marcat de privatizarea CFR Marfă şi deblocarea banilor europeni pentru transporturi, a luat sfârşit după numai jumătate de an.

Numirea lui Fenechiu la finalul anului trecut în fruntea Ministerului Transporturilor a coincis cu trecerea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) din subordinea Transporturilor în cea a unui ministru delegat, Dan Şova, care pe lângă proiectele de infrastructură rutieră se ocupă şi de investiţiile străine. Chiar dacă în mod oficial autostrăzile şi drumurile naţionale nu au mai fost în portofoliul său, Fenechiu a preluat în administrarea sa o singură autostradă, Târgu Mureş-Iaşi, pe care s-a angajat să o construiască în parteneriat public-privat, în contextul în care costurile de aproape 9 miliarde de euro nu pot fi suportate de la bugetul de stat.

Tot în mandatul lui Fenechiu a avut loc instituirea managementului privat la companiile de stat din subordinea Transporturilor, care a adus în unele cazuri doar haos în companii. Spre exemplu, la Tarom, prima companie care a beneficiat de management privat, se caută al treilea director general privat în mai puţin de zece luni de la aducerea conducerii private.

Ministerul Transporturilor are anul acesta un buget de circa 7,3 miliarde de lei (1,6 miliarde de euro), la jumătate faţă de anul trecut, când avea în subordine şi CNADNR, compania de stat care primeşte an de an printre cei mai mulţi bani de la bugetul de stat, circa 1,5-2 miliarde de euro

 

Un lucru bun pe care l-a făcut Fenechiu: A schimbat sistemul de comandă al taxiurilor la Otopeni

Sistemul de comandă al taxiurilor la aeroportul Henri Coandă (Otopeni) a fost schimbat în mandatul lui Relu Fenechiu, ca ministru al transporturilor, problema organizării taxiurilor la Otopeni fiind una la care ceilalţi miniştri nu au reacţionat, deşi zeci de pasageri erau obligaţi să tragă zilnic de bagaje în plină stradă pentru a găsi un taxi cu tarif normal. În februarie anul acesta, cel mai mare aeroport din ţară, Henri Coandă, a schimbat modul de organizare al taxiurilor, oferind acces pe estacada din faţa terminalului sosiri taxiurilor chemate la comandă de pasageri, cu tarif de 1,39 lei pe kilometru. Cele cu tarif de 3,5 lei pe kilometru, care făceau coadă chiar la ieşirea din aeroport, au fost mutate la parter, în zona din care pleacă şi autobuzele spre Bucureşti.  Sistemul a fost schimbat la aproape şase luni după ce o studentă japoneză şi-a pierdut viaţa (15 august 2012), fiind acostată chiar din aeroportul Otopeni de un tânăr, care şi-a oferit ajutorul în găsirea unui taxi. în prezent, pasagerii pot comanda taxiul la terminale touchscreen.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 15.07.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO