Eveniment

Programul "Prima casa" incepe de astazi testul cu cererea

08.07.2009, 00:00 25

Programul "Prima casa" ar putea fi operational incepand din 8 iulie, a declarat premierul Emil Boc.

Intrebat daca se va intalni cu primii cumparatori ai unei locuinte achizitionate cu garantia statului, premierul a raspuns insa negativ. "Nu am la Palatul Victoria programata nicio astfel de intalnire, pentru ca ei in primul rand trebuie sa mearga sa semneze contractul si dupa aceea sa achizitioneze casa. Am spus ca, in prima decada a lui iulie, Programul "Prima casa" va fi operational. Este posibil chiar de maine", a afirmat ieri Boc.
Documentele pentru prima locuinta din programul guvernamental "Prima casa", de garantare a creditelor pentru achizitia sau constructia de unitati locative, in limita a 60.000 de euro, vor fi semnate, iar primul beneficiar al programului este o familie de tineri din Bucuresti, a anuntat ieri firma Premier, care intermediaza tranzactia.
Reprezentantii firmei au spus totodata ca premierul Emil Boc ii va primi la Palatul Victoria pe cei doi soti pentru a-i felicita, acestia urmand sa fie insotiti de reprezentantii bancii si cei ai Premier.
Persoanele care vor sa ia credite prin programul "Prima casa" vor plati un avans de 5% pentru o locuinta de maximum 60.000 euro sau de 3.000 euro plus diferenta din pretul de achizitie, iar rata dobanzii va fi EURIBOR (rata solicitata intre principalele banci din zona euro la depozitele pe piata interbancara) la 3 luni plus maximum 4% pe an, la credite in euro, respectiv ROBOR (rata dobanzii la imprumuturi pe piata interbancara romaneasca) plus maximum 2,5 puncte procentuale. Marja include si nivelul total al comisioanelor percepute de finantator.
Guvernul a primit oferte de la 20 de banci pentru credite in valoare totala de 1,4 miliarde euro, peste plafonul maxim de garantare stabilit de Guvern la un miliard de euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO