Eveniment

PwC: Fiscalitatea trebuie sa castige "concursul de frumusete" din regiune

PwC: Fiscalitatea trebuie sa castige "concursul de frumusete" din regiune

Mihaela Mitroi, partener al PricewaterhouseCoopers

11.12.2008, 19:07 123

"Noul Guvern nu ar trebui sa intervina cu modificari substantiale din punctul de vedere al politicii fiscale, intrucat Romania se afla intr-un 'concurs de frumusete' cu statele din regiunea Europei Centrale si de Est", a spus Mihaela Mitroi, partener al PricewaterhouseCoopers (PwC), la conferinta anuala a companiei pe teme fiscale si juridice.

Gradul de colectare a crescut in urma introducerii cotei unice, iar Romania nu isi mai poate permite sa majoreze cota unica, pentru ca nu ar mai fi atractiva pentru investitori, in conditiile unei concurente fiscale puternice in regiune, unde Bulgaria sau Ungaria, de exemplu, au cote mai reduse.
In contextul crizei financiare internationale, cand lichiditatea este o problema, rapiditatea rambursarilor de TVA este foarte importanta pentru decizia unei companii de a ramane in Romania, apreciaza Mitroi. In Romania exista cazuri in care termenul de rambursare a ajuns si la 2 ani, in conditiile in care termenul legal este de 45 de zile, potrivit reprezentantilor PwC.
"Pot sa apara firme intrate in incapacitate de plata sau falimente din cauza procesului greoi de rambursare a TVA. Ministerul Finantelor in colaborare cu ANAF ar trebui sa regandeasca o procedura speciala pentru TVA, sa n-o mai lege de alte taxe si impozite. Este necesara o inlesnire a procesului prin optimizarea procedurilor fiscale, reducerea birocratiei si cresterea numarului de inspectori fiscali. Cat mai multe rambursari cu control ulterior, nu anticipat, si Fiscul sa se bazeze pe controale de fond, nu de forma", a explicat Daniel Anghel, partner al PwC.
Laura Toncescu, partner la firma de avocatura David si Baias, corespondenta a PwC, considera ca este foarte important sa se asigure o colaborare eficienta cu alte autoritati cu competente de autorizare si supraveghere, in special din domeniul financiar, pentru a se asigura mijloacele de ajutor pentru firme si pentru a se evita interpretari contrare ale normelor juridice.
Plafonarea contributiilor de asigurari sociale si de sanatate reprezinta o alta sugestie pentru ministrul de finante, adresata de Alex Massaci, director impozit pe venit al PWC. "Efectul ar fi benefic atat pentru firme, pentru ca ar reusi sa mentina mai multe contracte de munca, cat si pentru angajati, in conditiile in care ar ramane cu mai multi bani, astfel ca ar creste apetitul pentru consum si sumele ar fi recuperate ulterior, din TVA", a spus Massaci.
Referindu-se la impozitarea profitului, Mihaela Craciun, senior manager Servicii de Consultanta Fiscala al PwC, sustine ca este necesara introducerea sistemului de consolidare fiscala, pentru compensarea pierderilor fiscale ale unor societati din grup cu profiturile altor companii astfel ca fondurile degajate sa poata fi folosite pentru continuarea activitatii. Introducerea legislatiei privind holdingurile ar stimula investitorii romani sa-si tina banii acasa si ar face Romania mai atractiva in competitia fiscala internationala, potrivit lui Dan Badin, director in cadrul PwC.
In prezent, este nevoie si de identificarea unor noi scheme de ajutor de stat, dar si de atragerea de fonduri europene ca surse alternative de finantare a companiilor.
 
Radulescu, BNR: Nu as vrea sa fiu in pielea noului ministru de finante
Viitorul ministru de finante va avea o sarcina foarte dificila, intrucat va trebui sa reduca deficitul bugetar, in conditiile in care veniturile incasate vor fi sub o presiune de scadere, iar cheltuielile sunt deja fixate la niveluri foarte inalte, a declarat ieri Eugen Radulescu, directorul Directiei Audit din Banca Nationala. "Nu as vrea sa fiu in pielea noului ministru de finante. Nu ar fi niciun castig pentru economia noastra, pe termen lung, sa crestem fiscalitatea. Daca s-ar putea realiza un echilibru mai degraba prin reducerea cheltuielilor decat prin cresterea taxelor ar fi un lucru foarte bun", afirma Radulescu. La sfarsitul lunii noiembrie, deficitul bugetar urcase la 2,9% din Produsul Intern Brut, peste nivelul tintit de 2,3%, in conditiile in care veniturile colectate au scazut sub nivelul planificat. Liviu Chiru
 
Sfaturi pentru firme
 
Restructurarea afacerilor:
  • Instrainarea activelor neperformante/ auxiliare afacerii;
  • Transferul vs. separarea ramurilor de activitate;
  • Consolidarea ramurilor de activitate;
  • Schimbarea modelului de afaceri.
 
Reorganizari la nivel national:
  • Divizari;
  • Contributii la capitalul social;
  • Fuziuni.
 
Modalitati alternative de finantare:
  • Cesiune de creante;
  • Imprumuturi intra-grup;
  • Cash pooling/ managementul lichiditatilor;
  • Barter;
  • Vanzare urmata de leasing.
 
Eficientizarea capitalului uman:
  • Restructurarea personalului;
  • Revizuirea pachetului salarial;
  • Outsourcing vs. insourcing.
 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO