Eveniment

Recolta de grau va fi de peste doua ori mai mare. Vor scadea preturile?

29.04.2008, 19:51 12

Recolta de grau de anul acesta va putea ajunge la 7 milioane de tone, volum asemanator celui realizat in 2004 si 2005 si de peste doua ori mai mare fata de volumul anuntat de catre Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale anul anterior, potrivit agentiei de stiri online din Sofia, Novinite.
O recolta mai mare, datorita conditiilor meteo favorabile, ar putea determina o scadere a preturilor la cereale la jumatate fata de pretul cu care se comercializeaza in prezent, dar jucatorii care activeaza in segmentul agricol sunt de parere ca o criza a preturilor, asemeni celei cu care s-au confruntat in anii anteriori, nu va mai fi posibila. Pretul graului a atins cote ma-xime in ultimele luni, fiind tranzactionat la nivel local si cu 250 de euro pe tona (900 lei/tona), adica 0,24 euro/kg (0,86 lui/kg), urmand trendul ascendent din strainatate.
Producatorii spun insa ca pretul graului, ca si cel al celorlalte cereale, va scadea imediat dupa recoltare, dar nu va mai atinge nivelul mic din anii trecuti, de 100 de euro/tona. Reprezentantii Patronatului Roman din Industria de Morarit, Panificatie si Produse Fainoase anuntau anterior ca graul se va vinde incepand cu iulie cu aproximativ 150 de euro/tona, ceea ce inseamna ca vom asista la o scadere cu pana la 40% a preturilor, valoare care ar atinge cotele normale.
Mai mult de atat, jucatorii agricoli estimeaza ca incepand din acest an fermierii vor avea de castigat atat datorita cererii din ce in ce mai mari pentru mancare la nivel international, cat si datorita cererii pentru biocombustibili pe care UE pune foarte mare accent. Acesti factori le-ar putea aduce in 2008 agricultorilor romani afaceri in crestere cu pana la 30% fata de anul trecut. Chiar daca pretul cerealelor va scadea, acesta se mentine la o valoare aproape dubla fata de anii trecuti, ceea ce i-ar putea determina pe agricultori sa-si mareasca suprafetele cultivate, mai ales ca incepand de anul acesta vor fi ajutati si de subventiile acordate de stat si de Uniunea Europeana.
Pentru 2008, suprafata destinata culturii de grau este comparabila cu cea de anul trecut, folosindu-se pentru insamantare doua milioane de hectare.
Nu doar recolta de grau va fi mai mare anul acesta, site-ul bulgar anuntand pentru Romania, ca si pentru Bulgaria o crestere medie a productiei la cereale de circa 70%, ceea ce ar determina o crestere a exporturilor, volumul acestora ajungand la circa un milion de tone. Tarile vizate sunt Turcia, Egipt, dar si cele din Orientul Mijlociu.
La nivel mondial productia de grau este estimata pentru anul acesta la 635 de milioane de tone, in crestere cu 5% fata de anul anterior, cand s-a inregistrat o productie de 603 milioane de tone.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO