Eveniment

Registru fiscal cu toate taxele si impozitele

24.03.2008, 20:16 19

Romania va avea un registru fiscal in care sa fie cuprinse toate actele ce prevad taxarea si impozitarea, in asa fel incat abuzul fiscal sa fie mai greu de facut de unele autoritati sau societati, a declarat la finele saptamanii trecute ministrul finantelor Varujan Vosganian.
Potrivit ministrului, registrul va insemna o insiruire a tuturor impozitelor si taxelor din Romania si a nivelurilor acestora, urmand ca orice modificare sa fie semnalata de autoritarea care da aceasta modificare si sa fie introdusa in registrul fiscal, care va fi consultabil mai ales in format electronic.
Vosganian a spus ca registrul fiscal va ajuta in special la reducerea abuzurilor fiscale, prin care diferite autoritati isi maresc veniturile proprii in dauna contribuabililor.
"Avantajul e ca abuzul fiscal va fi mai greu de facut, abuz fiscal inseamna sa doresti sa-ti maresti veniturile proprii pe spinarea contribuabilului, fie ca e persoana fizica, fie ca e o firma. In clipa in care observam ca o taxa marita duce la cresterea veniturilor proprii ale unei autoritati mai mult decat a crescut domeniul respectiv, deci nu prin largirea bazei de impozitare, ci prin suprafiscalizare, atunci avem instrumentele de a interveni", a afirmat Vosganian.
Romania se afla pe pozitia a patra in lume si pe primul loc in UE in functie de numarul taxelor pe care o companie trebuie sa le plateasca intr-un an, cu 96 de impozite, nivel de peste doua ori mai mare decat cel din alte state europene, precum Polonia sau Slovacia, potrivit raportului "Paying Taxes 2008", realizat la finele anului trecut de compania de consultanta si audit PricewaterhouseCoopers si Banca Mondiala, care a analizat 178 de tari. Romania a urcat o pozitie in clasament fata de 2006, cand numarul taxelor s-a ridicat la 89.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO