Eveniment

Ritmul de crestere al productiei industriale ramane sub cel al consumului si al PIB

10.01.2005, 00:00 15

Productia industriala a crescut in primele 11 luni ale anului trecut cu 4,6% fata de aceeasi perioada de raportare din 2003. In noiembrie, indicele brut al productiei industriale a depasit cu 8,3% valoarea inregistrata in aceeasi luna din 2003.
Ritmul de crestere al productiei industriale ramane mult sub cel al consumului populatiei (peste 9% pe primele noua luni), relavat de ritmul de crestere al comertului, precum si sub cel al PIB (+8,1% la noua luni). Aceasta evolutie arata faptul ca importurile raman baza cresterii economice. De altfel, deficitul comercial este relevant. Inainte cu o luna de sfarsitul anului 2004, deficitul comercial a atins 6,2 miliarde de euro, depasind cu 688 de milioane de euro soldul negativ consemnat pe intreg anul trecut si cu 1,5 miliarde de euro nivelul din primele 11 luni ale lui 2003.
Potrivit datelor furnizate de Institutul National de Statistica (INS), in primele 11 luni ale anului trecut, productia industriei prelucratoare a inregistrat o crestere de 5,6 procente fata de intervalul corespunzator al anului precedent.
Firmele cu activitate principala in domeniul industrial au raportat, pentru perioada ianuarie - octombrie 2004, o cifra de afaceri totala (incluzand si activitatile secundare) in crestere cu 9,9%, in termeni reali, fata de perioada corespunzatoare a anului precedent.
O cifra de afaceri in crestere au raportat si companiile care activeaza in domeniul comertului cu amanuntul, (cu exceptia comertului cu autovehicule si motociclete).
Datele Institutului National de Statistica arata ca, in primele zece luni din 2004, cifra de afaceri in acest sector a fost cu 12% peste nivelul inregistrat in perioada similara a anului precedent. Cresteri mari s-au inregistrat atat la vanzarile de marfuri nealimentare, 13,4% peste nivelu din 2003, cat si la vanzarile de marfuri alimentare, care au depasit cu 10,3% nivelul inregistrat in primele zece luni din 2003.
In ceea ce priveste luna octombrie, comparativ cu aceeasi luna din 2003, cifra de afaceri obtinuta din comertul cu amanuntul a fost mai mare cu 8,3%. In aceasta luna, romanii au cumparat mai multe marfuri alimentare, ceea ce a condus la o crestere a cifrei de afaceri pentru companii de 9,9% pe acest segment. In ceea ce priveste cifra de afaceri a firmelor care comercializeaza marfuri nealimentare, aceasta a urcat cu 7,2% fata de acceasi luna din 2003.
Nici companiile care comercializeaza autoturisme, motociclete sau carburanti auto nu au avut o perioada slaba la capitolul vanzari. Acestea au inregistrat in primele zece luni o crestere de 11,4% a volumului cifrei de afaceri fata de lunile similare din 2003. Aceasta evolutie a fost sustinuta in special de cresterea cu 14,9% a cifrei de afaceri obtinuta din comertul cu amanuntul al carburantilor pentru autovehicule si de saltul cu 7,4% a cifrei de afaceri obtinuta din comertul cu autovehicule.
Comparativ cu octombrie 2003, cifra de afaceri obtinuta din acest gen de comert in octombrie 2004 a fost mai mare cu 9,8% datorita in principal cresterii cifrei de afaceri obtinuta din comercializarea carburantilor (+16,7%).
Si companiile din domeniul serviciilor de piata prestate populatiei au avut in perioada ianuarie - octombrie 2004 o crestere de 13,1% a cifrei de afaceri, fata de perioada similara din 2003. In raport cu luna similara din anul precedent, in octombrie 2004, cresterea a fost de 5,2%.
Autoritatile estimau pentru 2004 o crestere a productiei industriale cu 5,2% fata de anul precedent datorita majorarii productiei ramurilor industriei prelucratoare cu cerere la export.
miruna.lebedencu@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO