Exporturile de bunuri ale României au ajuns la valoarea de aproape 63 mld. euro în primele 11 luni ale anului trecut, fiind în creştere cu 8% faţă de perioada similară din 2017. Astfel, România s-a aflat pe locul opt în rândul statelor europene după dinamica de creştere a exporturilor de bunuri, după Cipru (unde exporturile de bunuri au crescut cu 50% în primele 11 luni din 2018, până la 4 mld. euro), Grecia (+18%, până la 31 mld. euro), Malta (+16%, până la 2,3 mld. euro), Irlanda (+14%, până la 127 mld. euro), Estonia (+13%, până la 13,3 mld. euro), Slovenia (+11%, până la 34,6 mld. euro) şi Lituania (+8%, până la 26 mld. euro), arată datele Eurostat.
„În general, şi volumul şi structura exporturilor ţin de structura economiei. Iar în cazul nostru am o reticenţă în a mă entuziasma în evoluţiile pozitive sau negative ad hoc, pe 10 sau pe 11 luni din an, pe motiv că sunt conjuncturale. Economia noastră este o economie complementară celor din Uniunea Europeană, deci noi practic avem dezvoltate capacităţi de producţie de componente, piese, subansambluri, prefabricate şi foarte puţine produse finite. Prin urmare, exporturile noastre depind de comenzile pe care le primim din Germania, Franţa, Italia, Austria şi de evoluţia lor economică“, a explicat prof. univ. dr. Dumitru Miron din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti.