Eveniment

România va primi marţi echipament militar livrat de SUA

România va primi marţi echipament militar livrat de SUA

Autor: Roxana Maciuca

01.12.2015, 12:47 4321

Jeff Davis, purtător de cuvânt al Pentagonului, a anunţat luni că România va primi, marţi, primul set de echipament militar, constituit din aproximativ 70 de piese, în vederea consolidării Operaţiunii Atlantic Resolve a NATO la care România participă din martie 2015.

Secretarul american al Apărării, Ash Carter, a anunţat, în timpul unei călătorii în Estonia, că SUA va trimite vehicule şi echipament asociat acestora în ţările din centrul şi estul Europei în sprijinul unităţilor militare.

Davis a explicat că echipamentele de pe teritoriul acestor ţări livrate de SUA vor permite forţelor americane din regiune să se deplaseze mai repede şi să se participe mai uşor la antrenamente şi exerciţii militare.

Echipament militar furnizat de SUA va ajunge şi în Lituania şi în Bulgaria în cursul lunii decembrie.

Piesele de echipament militar fac parte din programul European Activity Set (EAS), care cuprinde 12.000 de piese de echipament, printre care tancuri, vehicule de infanterie şi artilerie. Echipamentul EAS va fi transferat în regiune pentru antrenamente şi exerciţii militare, a explicat Davis.

Ash Carter a anunţat în cursul acestui an că România, Bulgaria, Letonia, Estonia, Lituania şi Polonia au convenit să găzduiască echipamente EAS, în sprijinul Operaţiunii Atlantic Resolve, Germania deja găzduieşte pe teritoriul său echipamente EAS.

"Aceste angajamente continue amplifică abilitatea noastră de a lucra eficient cu aliaţii săi (NATO), de a întări încrederea şi de a contribui la consolidarea relaţiilor care vor constitui baza securităţii din regiune în viitor", a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

Operaţiunea Atlantic Resolve a fost lansată în aprilie 2014 în ţările baltice şi Polonia, pentru a consolida prezenţa NATO în centrul şi estul Europei în contextul în care regiunea se confruntă cu noi provocări privind securitatea. România şi Bulgaria au fost incluse în operaţiune în martie 2015.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO