Deficitul fondului de pensii a scăzut în primele cinci luni ale acestui an cu aproape 650 de milioane de lei faţă de perioada similară a anului trecut, ajungând la finele lunii mai la valoarea de 5,1 miliarde de lei, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică. La fondul de asigurări de sănătate însă, deficitul a crescut în aceeaşi perioadă cu aproape 330 de milioane de lei, până la 1,57 miliarde de lei, în timp ce la şomaj deficitul s-a redus cu aproape 200 de milioane de lei faţă de anul trecut.
Scăderea deficitului la fondul de pensii în primele cinci luni ar putea conduce la o reducere a acestuia cu 1,5 miliarde de lei (340 mil. euro) până la finalul acestui an, evoluând în ritmul actual, faţă de nivelul de 13 miliarde de lei (3 mld. euro) înregistrat în 2012. Dar dacă scăderea deficitului fondului de pensii ar putea fi pusă pe surplusul de încasări la buget la fondul de contribuţii din asigurări, ca urmare a creşterii numărului de salariaţi sau a salariilor, de ce o evoluţie similară nu este înregistrată şi la fondul de asigurări de sănătate, cum ar fi normal?
La cinci luni, datele Finanţelor arată că încasările din contribuţiile la pensie la bugetul consolidat au fost cu 3% mai mari faţă de perioada similară din 2012, în vreme ce încasările din contribuţiile la sănătate au scăzut cu 6%, după cum indică datele INS.
„Deficitul la fondul de pensii va continua să scadă până la finalul anului, nu neapărat ca urmare a creşterii veniturilor din contribuţii, ci a faptului că au scăzut numărul de pensionari şi valoarea pensiei medii, deci scăderea vine pe fondul reducerii cheltuielilor cu pensiile“, a explicat un oficial din cadrul Ministerului de Finanţe.
Într-adevăr, statisticile arată că, în perioada mai 2012 – mai 2013, numărul de pensionari a scăzut cu 77.000 de persoane, ajungând în prezent la 5,2 milioane de persoane. Însă pensia medie nu a scăzut, nici în rândul pensionarilor de asigurări sociale de stat şi nici în rândul agricultorilor, plus că valoarea punctului de pensie a crescut de la începutul anului, potrivit datelor de la Ministerul Muncii.
Creşterea veniturilor din contribuţii sociale poate fi pusă şi pe seama creşterii numărului de noi angajări, efectivul total de angajaţi din economie ajungând la finele lunii mai la 4,38 milioane de persoane (cu peste 78.000 mai mulţi decât în mai 2012).
La Sănătate, valoarea încasărilor din contribuţii din asigurările de sănătate a scăzut faţă de anul trecut, ajungând la finele lunii mai la 6,26 milioane de lei (în scădere cu peste 420 de milioane de lei faţă de anul anterior), ceea ce a condus la o adâncire a deficitului.
Oficialii din Ministerul Finanţelor spun că deficitul a crescut pentru că din acest fond se achită sume restante, adică s-au majorat cheltuielile, dar nu explică de ce datele INS consemnează o scădere a încasărilor din contribuţiile angajaţilor şi ale angajatorilor.
„La Sănătate, lucrurile s-au schimbat ca urmare a faptului că începe să se plătească pe directiva 7 din legea 72/2013 (care prevede combaterea plăţilor întârziate de Casa de Sănătate către furnizorii de produse şi servicii medicale şi medicamente – n. red.). Înainte plăteam facturile la 300 de zile, iar acum le plătim în maximum 90 de zile, de aceea am şi alocat la rectificare o sumă în plus pentru fondul de asigurări de sănătate. Deficitul la sănătate va mai creşte până la finalul anului ca urmare a plăţilor din urmă pe care trebuie să le facem“, a mai spus oficialul de la Finanţe.
La rectificarea bugetară, Ministerul Sănătăţii a primit cu un miliard de lei în plus faţă se suma stabilită la începutul anului (adică Ă 12,3% faţă de bugetul iniţial), în timp ce la Ministerul Muncii, care administrează fondurile de pensii şi şomaj, rectificarea prevede o scădere a bugetului cu 1,15 miliarde de lei (- 3,8% faţă de bugetul iniţial).
În ceea ce priveşte situaţia sumelor alocate pentru bugetul de şomaj, la finele lunii mai se observă o scădere a deficitului cu 200 de milioane de lei faţă de perioada similară a anului trecut, însă este posibil ca această situaţie să se schimbe.
„Şi la şomaj am alocat sume suplimentare la rectificare, pentru că este posibil să crească numărul de şomeri indemnizaţi ca urmare a situaţiei înregistrate la examenul de bacalaureat din acest an, dar şi a sumelor compensatorii acordate în cazul concedierilor de la companiile de stat“, a mai spus oficialul de la Finanţe.
CNAS nu a oferit un răspuns la solicitarea ZF de a comenta scăderea încasărilor la fondul naţional de asigurări de sănătate, susţinând că responsabilitatea în supravegherea nivelului încasărilor apaţrine Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală: „Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, şi unităţile din subordinea acesteia efectueaza cheltuieli în limita aprobată prin buget şi a creditelor bugetare deschise, în condiţiile legii“, au răspuns, prin e-mail, reprezentanţii direcţiei de buget din cadrul CNAS.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 06.08.2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels