Eveniment

Scandal la Vatican: cel mai apropiat colaborator al Papei Benedict, arestat chiar la ordinele Suveranului Pontif

Scandal la Vatican: cel mai apropiat colaborator al Papei Benedict, arestat chiar la ordinele Suveranului Pontif

Autor: Gândul

27.05.2012, 15:10 2903

Poliţia de la Vatican l-a arestat pe majordomul Papei Benedict al XVI-lea, din cauza unor documente "sensibile" care au fost făcute publice, scrie Daily Mail. Se pare că arestarea lui Paolo Gabriele s-a făcut chiar din ordinul Papei, furios că unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai săi l-a trădat.

Gabriele (46 de ani) este de şase ani în anturajul Suveranului Pontif, iar surse de la Vatican spun că el şi Papa sunt atât de apropiaţi încât par din aceeaşi familie. Cu toate acestea, Gabriele este prima persoană încarcerată în închisoarea din Vatican după ani buni, scrie Daily Mail.

El ar fi fost prins asupra sa cu "documente pe care nu trebuia să le aibă", a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, care l-a descris pe Gabriele drept "laic" şi a spus că acesta nu face parte din cler.

Arestarea lui Gabriele vine la doar câteva zile după publicarea cărţii "Sua Santita" (Sfinţia Sa), a lui Gianluigi Nuzzi, bazată pe documente secrete de la Vatican. Papa a spus că publicarea volumului este o violare a intimităţii sale, reprezentând o infracţiune.

Gianluigi Nuzzi se apără şi spune că documentele nu sunt private, el primindu-le de la oameni de la Vatican.

Citiţi mai multe detalii pe www.gandul.info

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels