Eveniment

Selectia administratorului FP, suspendata pana pe 9 martie

15.02.2009, 17:29 15

Selectia administratorului Fondului Proprietatea (FP) va fi suspendata timp de 15 zile lucratoare, incepand din 12 februarie, pentru aplicarea unor "parghii de monitorizare si control eficient" a societatii care va administra activele, care sa diminueze eventualele efecte negative asupra FP. "In conformitate cu solicitarea primului-ministru, comisia pentru selectia societatii de administrare a Fondului Proprietatea a evaluat procesul de selectie si a supus analizei si aprobarii Guvernului principalele concluzii ale acestei evaluari", a anuntat Comisia. Presedintele comisiei, Enache Jiru, a afirmat ca evaluarea a luat in considerare inclusiv evolutiile din plan international care reclama si recomanda "implementarea unor parghii de monitorizare si control eficiente ale societatii care va administra activele", care sa permita o interventie rapida de natura sa preintampine sau sa diminueze eventualele efecte negative asupra Fondului. Pentru administrarea FP au depus oferte Morgan Stanley, Julius Baer, Credit Suisse & OTP, ING Invest Management, AVIVA Global Services, BlackRock, FINAG Holding Gmbh si Franklin Templeton Investments. FP, cu un portofoliu de circa 4 mld. euro, va fi una dintre cele mai importante afaceri ale statului in urmatorii ani.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO