Eveniment

Solutie e-business de la Genesys

24.09.2004, 00:00 14

Compania distribuitoare de echipamente IT Genesys a anuntat lansarea suitei de aplicatii e-business COL/POL, destinata companiilor care doresc sa isi promoveze si sa-si comercializeze produsele si serviciile prin Internet. Suita de aplicatii va fi prezentata cu ocazia expozitiei nationale Binary 2004.
Componenta COL (Catalog Online) a suitei de aplicatii permite companiilor publicarea pe Internet a produselor si serviciilor companiilor-client si contine toate modulele necesare organizarii, alimentarii cu informatii, prezentarii, publicarii si administrarii unui catalog virtual, spun oficialii Genesys.
A doua componenta software, POL (Partner Online), este o aplicatie de comert electronic care asigura toate functiile necesare unui magazin virtual bazat pe catalog electronic si este destinata atat partenerilor de afaceri (business-to-business) cat si clientilor finali (business-to-consumer).
Genesys are aproximativ 60 de angajati si a avut o cifra de afaceri de peste 7 milioane de dolari in 2003.



 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels