Eveniment

SRI, cu ochii pe tranzactiile suspecte

01.04.2005, 00:00 18


Oficiul National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor va informa Serviciul Roman de Informatii in cazul sesizarii unor transferuri suspecte de fonduri, care ar putea fi folosite pentru finantarea actelor de terorism, se arata intr-un proiect de lege aprobat ieri de Guvern. Documentul modifica si completeaza Legea 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, prin introducerea directivelor europene in domeniu. Actul normativ introduce notiunea de "investigator sub acoperire", care face referire la personalul cu pregatire in domeniul combaterii operatiunilor de spalare a banilor, precum politistii, si care se va infiltra in grupurile infractionale, pentru a aduna probele necesare condamnarii penale a persoanelor implicate. O alta prevedere a proiectului de lege se refera la protejarea identitatii persoanelor care informeaza asupra tranzactiilor de spalare a banilor. Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului in procedura de urgenta. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO