Eveniment

Standard & Poor's vede inflatia urcand de la 4,9% in 2006 la 5,5% in 2007

Standard & Poor's vede inflatia urcand de la 4,9% in 2006 la 5,5% in 2007

Seceta din ultima perioada ameninta productia agricola din acest an, putand provoca scumpiri ale produselor agro-alimentare

23.01.2007, 19:24 14

Agentia de rating Standard&Poor's impartaseste prognoza colegilor de la Fitch, care se asteapta ca BNR sa rateze tinta de inflatie pe 2007, anticipand o rata de 5,5% la sfarsitul lui decembrie fata de un nivel de 4% plus minus un punct angajat de banca centrala.
Fitch are in vedere cresterea rapida a cererii interne alimentata de majorarea deficitului bugetar si a salariilor. Inca si mai pesimisti, analistii Deutsche Bank vad inflatia la 5,8% in 2007, fata de 4,87% la sfarsitul lui 2006. Si ABN Amro se asteapta la o cocoasa inflationista, prognozand un nivel de 5,4%.
Raiffeisen vede inflatia la 5%, luand in considerare tot majorarea deficitului bugetar si a salariilor. "Prognoza noastra pe termen scurt pentru rata anuala a inflatiei prevede coborarea acesteia in ianuarie la aproximativ 4,5%, urmata de o urcare in lunile urmatoare", afirma analistii Raiffeisen.
In acelasi timp, Standard&Poor's crede ca deficitul extern se va adanci anul acesta pana la 11,9% din PIB, in conditiile in care BNR a acceptat o estimare de circa 10% pentru 2006.
Consensus Economics, organizatie care grupeaza previziunile macroeconomice ale unor banci si institutii internationale, a imbunatatit, din nou, estimarile privind cresterea economica a Romaniei in acest an, precum si cea referitoare la inflatie, dar continua sa avanseze prognoze din ce in ce mai pesimiste privind deficitul de cont curent.
In cel mai recent raport, Consensus a grupat estimarile a zece banci si institutii internationale - Global Insight, EFG Eurobank, UniCredit Markets & Investment Banking, Deutsche Bank, Goldman Sachs, Economist Intelligence Unit (EIU), ING Financial Markets, Raiffeisen Zentralbank, DIW Berlin si ABN Amro Romania.
Media estimarilor privind cresterea economica din 2007 este de 6,1%, peste nivelul anuntat in raportul precedent, de 5,9%. Cea mai optimista prognoza, care indica un avans de 7%, apartine analistilor de la Global Insight, la polul opus plasandu-se economistii ABN Amro Romania, cu 5,6%. Pentru anul viitor, media este de 5,6%.
Comisia Nationala de Prognoza (CNP) estimeaza, pentru 2007 si 2008 ritmuri de crestere ale Produsului Intern Brut de 6,5%, respectiv 6,3%.
In ceea ce priveste deficitul de cont curent, Consensus a revizuit in sens negativ estimarile, indicand pentru acest an un deficit de 14,6 miliarde de dolari, comparativ cu nivelul de 12,6 miliarde de dolari anticipat in urma ca doua luni. Evaluarea prezentata de Consensus modifica si prognoza privind balanta comerciala pentru 2007 si 2008. Astfel, deficitul comercial (calculat ca diferenta intre importurile si exporturile FOB) urmeaza sa se plaseze la 19,3 miliarde de dolari, respectiv 22,4 miliarde de dolari.
Potrivit analizelor prezentate de Consensus, cresterea medie a preturilor de consum va fi de 5,2% in acest an, sub nivelul anuntat in raportul anterior. Pentru 2008, inflatia medie este anticipata la 4,7%.
In prognoza de toamna, CNP a estimat o inflatie medie de 5% in acest an si 4% in 2008.
In opinia analistilor internationali, productia industriala va cunoaste un avans de 5,6% in acest an, nivel similar cu cel prognozat in raportul anterior.
Previziunile privind rezervele valutare au fost revizuite in sens pozitiv, la 30 de miliarde de dolari pentru 2007 si 33 de miliarde de dolari pentru anul viitor.
Rezervele valutare ale BNR au crescut, anul trecut, cu 4,5 miliarde euro, la 21,3 miliarde euro, in timp ce rezerva internationala (valute plus aur) a atins 22,93 miliarde euro, cu 4,68 miliarde euro peste nivelul din decembrie 2005.
Analistii consultati de Consensus mai anticipeaza ca leul s-ar putea deprecia cu 0,7% fata de euro pana in 2009, comparativ cu nivelul din luna ianuarie a acestui an.
Pentru luna februarie a acestui an, media prognozelor incluse in raportul Consensus indica un curs de 3,406 lei/euro, iar pentru aprilie de 3,424 lei/euro. Economistii sunt de parere ca in ianuarie 2008 cursul va fi similar cu cel din prima luna a acestui an. In prognoza de toamna, Comisia Nationala de Prognoza a anticipat pentru acest an un curs de 3,53 lei/euro, iar pentru 2008 de 3,51 lei/euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO