Eveniment

Tariceanu: Strategia de privatizare a CEC va incuraja firmele locale

Tariceanu: Strategia de privatizare a CEC va incuraja firmele locale
19.03.2008, 19:24 19

Guvernul va aborda procesul de privatizare dintr-o alta perspectiva, care sa incurajeze si participarea firmelor cu capital romanesc, nu doar a companiilor straine, a declarat ieri, la Bacau, premierul Calin Popescu-Tariceanu, raspunzand unei intrebari a presei privind privatizarea CEC. El a aratat ca CEC are o retea extinsa in mediul rural, ceea ce ii confera un avantaj in competitia cu alte banci in ceea ce priveste distribuirea fondurilor europene. Intrebat de presa daca CEC va mai fi privatizata in conditiile in care va fi utilizata pentru distribuirea fondurilor europene, premierul a raspuns ca nu exista nicio legatura intre practicarea acestor servicii si privatizare. "Cred ca CEC poate sa functioneze in continuare in parametri de performanta si profitabilitate si sigur ca, in conditiile in care performanta se va accentua, atunci va fi atractiva si o privatizare. Ramane de vazut cum vom face privatizarea pentru ca pana acum, in Romania, nu am avut curajul, as spune, sa facem o privatizare cu capital romanesc", a spus Tariceanu. El a aratat ca permanent s-a incercat privatizarea cu un partener strategic din strainatate care nu intotodeauna poate avea interese "concordante" cu cele nationale. "Eu cred ca a venit vremea ca, pe masura ce capitalul romanesc incepe sa se intareasca, el sa se manifeste in diferite sectoare, de servicii, bancar, financiar, industrial. Vreau sa incercam sa abordam privatizarile dintr-o alta perspectiva", a spus Tariceanu. Seful Executivului declarase anterior, intr-o discutie cu producatorii agricoli, ca privatizarea CEC a fost oprita in 2006, pentru ca s-a decis ca institutia bancara sa fie utilizata pentru accesarea si distribuirea fondurilor europene, iar ofertele de preluare nu erau tentante.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO