Eveniment

Topul investitorilor straini in octombrie

Topul investitorilor straini in octombrie
15.12.2008, 19:44 36

Sectorul bancar, cel forestier si cel energetic au fost principalele domenii in care companiile cu participare straina au operat majorari de capital in luna octombrie a acestui an, turcii de la Credit Europe Bank aducand cel mai mare aport financiar - aproape 100 mil. euro.

Prin aceasta operatiune, capitalul social al bancii a inregistrat mai mult decat o dublare, urmand sa ajunga la circa 177 de milioane de euro. Reprezentantii bancii afirmau recent ca aceasta crestere va sprijini dezvoltarea bancii in perioada 2008-2009. Desi este inregistrat in Olanda, grupul Credit Europe Bank este detinut de miliardarul turc Husnu Ozyegin.
Majorarea operata la Credit Europe Bank reprezinta aproape 30% din totalul investitiilor straine ca aport de capital social realizate in luna octombrie, care s-au ridicat la 339 de milioane de euro, potrivit datelor Oficiului National al Registrului Comertului (ONRC).
Pozitia a doua in clasamentul celor mai mari majorari de capital realizate in octombrie este ocupata de compania finlandeza Tornator care a adus la firma locala 40,5 mil. euro. Compania, specializata in exploatare de fond forestier, a achizitionat anul acesta circa 10.000 de hectare de padure in Romania, oficialii firmei anuntand ca portofoliul ar putea crestre in anii urmatori cu inca 20.000 de hectare.
Podiumul este completat de producatorul de gaze industriale, speciale si medicale Siad Romania, care a primit de la actionarul sau italian peste 30 de milioane de euro. Siad este controlata de Societa Italiana Acetilene e Derivati, care detine 80% din titluri, in timp ce Societa Italiana per le Imprese All'Estero Simest are o participatie de 19,97% din capital.
Fonduri semnificative au mai primit si Gran Via Ghencea Sud, care este una dintre subsidiarele din Romania ale grupului imobiliar spaniol Gran Via si care si-a majorat capitalul cu 17,6 milioane de euro, JD Agro Cocora, care a beneficiat de un aport de 16,3 mil. euro de la actionarul majoritar danez, precum si G. Canale&C, cu 15,5 mil. euro.
Datele ONRC arata ca investitiile straine realizate in luna octombrie a acestui an s-au dublat comparativ cu aceeasi luna din 2007.
In contextul declansarii crizei financiare internationale, analistii anticipau o reducere a fluxului de capital dinspre companiile straine catre filialele locale, insa datele ONRC arata ca octombrie s-a numarat chiar printre cele mai bune luni ale anului la capitolul investitii straine ca aport de capital.
Pe ansamblul primelor zece luni ale anului, valoarea investitiilor straine a ajuns la 4,1 miliarde de euro, dublu fata de perioada ianuarie - octombrie 2007.
Subscrierile de capital la firmele cu participatie straina reprezinta o componenta luata in calcul la cuantificarea investitiilor straine directe.
Potrivit datelor Bancii Nationale, investitiile straine directe au totalizat in primele zece luni 8,15 miliarde de euro, in crestere cu 37% fata de perioada similara a anului trecut, cand au insumat 5,958 miliarde de euro, atingand astfel tinta progozata de Agentia Romana pentru Investitii Straine pentru intregul an 2008.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO