Eveniment

Turistii prefera Bucurestiul in locul Deltei Dunarii

04.08.2008, 18:40 25

Sosirile de turisti in structurile de cazare au crescut cu 3,2% in primul semestru, comparativ cu perioada similara de anul precedent, iar numarul de innoptari s-a majorat cu 0,3%, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS). Sosirile inregistrate in structurile de primire turistica in primul semestru au insumat 3,08 milioane de turisti, iar innoptarile au inglobat un numar de 7,97 milioane de turisti, se arata intr-un comunicat al INS. In ceea ce priveste distributia sosirilor in structurile de primire cu functiuni de cazare, pe zone turistice, primul loc in top a fost ocupat in primele sase luni, la fel ca si in semestrul intai din 2007, de Bucuresti. Ultima pozitie in clasament a fost ocupata de zona Deltei Dunarii, inclusiv orasul Tulcea, cu o pondere de 0,9%. In ceea ce priveste sosirile vizitatorilor straini in Romania inregistrate la punctele de frontiera s-au ridicat in primul semestru la 3,95 milioane, in crestere cu 31,5% fata de perioada similara din 2007. Majoritatea vizitatorilor straini provin din tari situate in Europa (94,8%). Din totalul sosirilor vizitatorilor straini in Romania, 62,1% provin din statele UE. Dintre statele UE, cele mai multe sosiri au fost inregistrate din Ungaria (35,6%), Bulgaria (21,8%), Germania (9,2%) si Italia (7,9%). Plecarile vizitatorilor romani in strainatate inregistrate la punctele de frontiera s-au ridicat la 5,71 milioane, cu 20,8% peste nivelul din ianuarie -iunie 2007. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate, reprezentand 78,6% din numarul total de plecari. Comparativ cu primul semestru din 2007, anul acesta au avut loc cresteri mai mari la transportul aerian, avansul fiind de 34%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO