Eveniment

Ultima zi pentru raportarea livrarilor si achizitiilor din primul semestru

Ultima zi pentru raportarea livrarilor si achizitiilor din primul semestru
24.07.2007, 18:36 18

Firmele trebuie sa depuna la Fisc, pana maine, o declaratie informativa privind livrarile, achizitiile de bunuri si prestarile de servicii realizate pe teritoriul Romaniei in primul semestru, precum si o lista in format electronic cu facturile emise in perioada ianuarie-iunie.
Persoanele impozabile inregistrate in scopuri de TVA in Romania sunt obligate sa declare semestrial toate livrarile de bunuri, prestarile de servicii si achizitiile de bunuri si servicii realizate pe teritoriul Romaniei catre sau de la alte persoane impozabile inregistrate in scopuri de TVA.
Firmele din Romania care realizeaza sau intentioneaza sa realizeze o activitate care implica operatiuni taxabile si/sau scutite de TVA cu drept de deducere trebuie sa solicite la Fisc inregistrarea in scopuri de TVA.
Declaratiile informative privind livrarile sau prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national (formularul 394) vor fi completate cumulat, pe coduri de inregistrare in scopuri de TVA ale partenerilor de tranzactii, indiferent daca au fost realizate cu aceeasi persoana, pe categorii de operatiuni impozabile cu 9% si 19%, potrivit Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
Operatiunile taxate cu 9% sau 19%, realizate in Romania, cu alte persoane impozabile inregistrate in scopuri de TVA in Romania, pentru care au fost emise facturi, inclusiv facturile emise pentru avansuri, precum si operatiunile cu TVA nedeductibila vor fi incluse in declaratii.
De asemenea, documentele vor include tranzactiile inscrise in facturile care au fost emise pentru vanzarile cu amanuntul, vanzari care se inregistreaza in contabilitate pe baza raportului zilnic.
Nu se vor declara livrarile sau achizitiile pentru care a fost emis bon fiscal, dar nu s-a emis factura, operatiunile cu persoane neinregistrate in scopuri de TVA, tranzactiile inscrise in facturile emise prin autofacturare si operatiunile pentru care se aplica taxarea inversa.
In cazul agentiilor de turism sau a altor entitati care aplica regimuri speciale, facturile emise sau primite cu mentiunea "TVA inclusa" vor fi incluse in declaratie, urmand ca in coloana "baza impozabila totala" sa fie inscrisa valoarea totala de pe factura, iar la rubrica TVA sa fie inscris zero.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO