Eveniment

Un manager din agricultură, numit la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism

Autor: Mirabela Tiron

29.04.2013, 13:07 513

Răzvan Filipescu, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie România-Brazilia în perioada 2011-2012, a fost numit la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), aflată în subordarea Ministerului IMM-urilor, Mediului de Afaceri şi Turismului, condus de Maria Grapini.

Potrivit datelor de pe linkedin, Filipescu este absolvent al Universităţii Ovidius din Constanţa (1998-2002), al unui program de masterat la Universitatea Maritimă din Constanţa (2003-2005) dar şi a Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi. Din 2009 până în prezent conduce un grup de firme cu activitate în agricultură, depozitare de cereale dar şi turism şI mâncare şi băutură, potrivit datelor de pe linkedin.com.  Informaţii legate de numele acestor firme nu sunt publice. Oficialii Ministerului au transmis că vor publica CV-ul lui Filipescu în decursul zilei de astăzi. ANT se ocupă de dezvoltarea şi promovarea turismului românesc.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO