Eveniment

Una dintre persoanele care zburau cu paramotorul care s-a prăbuşit în judeţul Giurgiu a decedat

Una dintre persoanele care zburau cu paramotorul care s-a...

Autor: Andreea Traicu

10.07.2016, 19:02 124

Unul dintre cei doi bărbaţi care zburau cu paramotorul care s-a prăbuşit duminică în apropiere de Comana, judeţul Giurgiu, un cetăţean rus, nu a răspuns manevrelor de resucitare făcute de medicii SMURD la faţa locului, fiind declarat decedat de doctori, au declarat pentru MEDIAFAX oficiali ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Cel de al doilea bărbat a fost transportat la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală, prezentând traumatisme multiple.
BUCUREŞTI (MEDIAFAX) - Un paramotor s-a prăbuşit în judeţul Giurgiu, o persoană fiind în stop cardiac iar o a doua rănită dar conştientă, un elicopter SMURD fiind trimis la faţa locului, a declarat secretarul de stat al MAI, Raed Arafat, pentru MEDIAFAX.

"S-a primit un apel la Giurgiu şi s-a anunţat prăbuşirea unui paramotor. A fost trimis la faţa locului un elicopter SMURD şi mai multe forţe din judeţul Girugiu. La acest moment o persoană este în stop cardiac sub resuscitare de către echipajul elicopterului şi mai este o persoană rănită, dar conştientă", a declarat Raed Arafat pentru MEDIAFAX după prăbuşirea paramotorului.

Autorităţile din Giurgiu fac cercetarea la faţa locului pentru a stabili cu exactitate cauzele prăbuşirii paramotorului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO