Eveniment

VIDEO LIVE: Austriacul Felix Baumgartner încearcă astăzi să depăşească viteza sunetului

Austriacul Felix Baumgartner încearcă astăzi să depăşească viteza sunetului

Autor: Gândul

14.10.2012, 19:12 6816

Celebrul paraşutist austriac Felix Baumgartner încearcă astăzi să doboare recordul de altitudine de la care un om a efectuat o cădere liberă. Baumgartner intenţionează să sară de la 36.500 de metri altitudine şi să devină primul om care depăşeşte viteza sunetului fără a se propulsa sau proteja cu ajutorul unui vehicul.

Atingând viteza sunetului, care este de 1.227,6 kilometri/ oră (343 metri/ secundă), Felix Baumgartner, în vârstă de 43 de ani, care va purta un costum presurizat, va zbura la fel de repede ca un glonţ de pistol, scrie Gandul.

Recordul pentru saltul cu paraşuta în cădere liberă datează din 1960 şi a fost stabilit de un fost colonel din aviaţia americană (US Air Force), Joe Kittinger, care, ajuns la limita spaţiului cu ajutorul unui balon umflat cu heliu, a sărit în gol de la altitudinea de 31.333 de metri.

Pentru a se pregăti pentru această performanţă, paraşutistul austriac Felix Baumgartner a efectuat două salturi deasupra statului New Mexico - primul în martie, de la altitudinea 21.600 de metri, iar cel de-al doilea în august, de la altitudinea de 29.456 de metri - atingând viteza maximă de 864 kilometri/ oră, înainte de a-şi deschide paraşuta.

Baumgartner urmează să urce într-o capsulă presurizată, ataşată de cel mai mare balon cu heliu conceput vreodată, până la uluitoarea altitudine de 37 de kilometri. Odată ajuns acolo, Felix va părăsi capsula echipat într-un costum presurizat pentru a zbura spre Terra.

Dacă nu funcţionează VIDEO - click aici

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO