Eveniment

Videoconferinţa ZF Vocea mediului de business. Cum va arăta economia după avalanşa de modificări fiscale pregătită de Guvern. Dragoş Bucurenci, Philip Morris România: Pe noi nu ne-au surprins modificările aduse Codului fiscal, ele vin cu un calendar de creştere a accizelor care ne oferă predictibilitate

 Videoconferinţa ZF Vocea mediului de business. Cum va...

Autor: Ramona Cornea

07.07.2022, 19:01 48

Dragoş Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România, afirmă că modificările aduse fiscale în ceea ce priveşte impozitarea produselor din tutun nu au fost o surpriză pentru compania sa, iar aceste modificări vin cu un calendar de creştere a accizelor care oferă predictibilitate industriei.

”Da, am fost consultaţi înaintea realizării acestor modificări, a fost chiar un proces destul de lung şi serios de consultare a industriei. El a început în februarie şi au fost mai multe runde de discuţii. Pe noi nu ne-au surprins modificările acestea pentru că erau lucruri agreate la Ministerul Finanţelor încă de la finalul lunii mai. Cel puţin în ceea ce ne priveşte, sunt modificări bine-venite. Cel mai important lucru este că avem un calendar de creştere a accizelor, nu este doar o creştere acum, în luna august, este un calendar care prevede creşteri moderate de-a lungul anilor care urmează, până în 2026. Dacă nu vor fi alte modificări, calendarul operează până în anul 2027, iar noi nu mai aveam un calendar de creştere a accizelor la ţigarete încă de un an de zile şi nu am avut niciodată un calendar de creştere a accizelor la tutunul încălzit, este pentru prima dată când îl avem”, a declarat Dragoş Bucurenci în cadrul videoconferinţei ZF Vocea mediului de business. Cum va arăta economia după avalanşa de modificări fiscale pregătită de Guvern.

Ce a mai spus Dragoş Bucurenci în cadrul videoconferinţei:

• Pentru o industrie atât de importantă, pentru principalul contribuitor la bugetul de stat în materie de accize este extrem de important să avem astfel de calendare pentru că ele asigură predictibilitate. Prima jumătate a acestui an a stat sub semnul impredictibilităţii pentru că nu ştiam ce se va întâmpla, dar eram asiguraţi că se vor publica modificări şi că aceste modificări vor conţine un calendar.

• La ţigarete, creşterea este una pe care noi o considerăm moderată şi faptul că ea continuă cu aceeaşi valoare în următorii ani o să asigure creşterea acestor venituri la bugetul de stat în o manieră sustenabilă. În materie de ţigarete, de produse din tutun, întotdeauna trebuie să existe un echilibru între cu cât vrei să creşti veniturile la bugetul de stat şi cum să faci să nu crească traficul ilicit. O creştere foarte mare a accizelor duce la creşteri bruşte de preţuri, iar consumatorii se îndreaptă către produsele contrafăcute şi produsele care vin din traficul ilicit.

• România este într-un moment fericit, are traficul ilicit la un minim de 7,9%, nu l-am mai avut aşa de foarte mult timp, iar faptul că avem un calendar asigură faptul că şi în viitor vom reuşi să ţinem sub control acest fenomen infracţional.

• În cazul produselor din tutun încălzit, situaţia este puţin diferită, acolo sunt creşteri un pic mai mari, dar numai până în anul 2024. Este vorba despre reducerea diferenţialului care exista între tutunul încălzit şi ţigaretele clasice, un diferenţial care a apărut tocmai din cauza faptului că la tutun încălzit nu am avut un calendar. Astfel, pe măsură ce taxele creşteau la ţigarete, ele nu creşteau în aceeaşi manieră la tutunul încălzit. Ce este  important la acest calendar este faptul că Ministerul Finanţelor, prin faptul că opreşte acest diferenţial la 50% în 2024, recunoaşte faptul că aceste produse sunt o alternativă mai bună şi este normal ca ele să fie taxate mai puţin.

• Se lucrează în acest moment la modificarea directivei UE privind taxarea produselo din tutun, nu avem în acest moment informaţii oficiale, tot ceea ce ştim este că la final de mai a avut loc o consultare a directoratului general care se ocupă de această directivă şi am aflat că proiectul de directivă modificat va fi adoptat până la finalul anului. De asemenea, s-a vorbit despre un principiu pe care noi îl considerăm îngrijorător – convergenţa taxelor la produsele din tutun. Asta înseamnă că taxele ar trebui să se ducă către cele mai mari taxe din Uniunea Europeană, ceea ce ar fi un lucru extrem de nociv pentru România.

• Nu creşte doar acciza minimă, creşte şi acciza totală, iar acciza totală are în componenţă şi acea acciză specifică care ia în considerare preţul mediu ponderat de vânzare. Cu creşterea acestui preţ moderat de vânzare va creşte şi acciza.

• Cred că obiectivul statului ar trebui să fie să se taxeze proporţional cu riscul, astfel încât fumătorii să fie încurajaţi să consume cât mai puţin sau să treacă pe produse mai puţine nocive. În acest moment în care avem în piaţă produse mai puţin nocive, este important să avem şi o politică fiscală rezonabilă, cum este cea propusă acum de guvern, una care să împingă fumătorii fie să se lase de fumat, fie să treacă pe produse alternative.

• De câţiva ani, în România nu avem o scădere a consumului, ci avem o creştere, numărul fumătorilor este în creştere şi astfel este cu atât mai important să îi încurajăm să treacă pe produse despre care Administraţia Americană pentru Medicamente şi Alimente a confirmat faptul că sunt mai puţin nocive, că emit mai puţine substanţe toxice decât ţigaretele clasice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO