Eveniment

Vosganian reinvie sloganele FNI

17.03.2008, 18:47 15

Ministrul economiei si finantelor Varujan Vosganian a asigurat ca in mandatul sau nu vor fi introduse noi taxe si nici nu vor fi majorate impozitele actuale, spunand reprezentantilor presei la finele saptamanii trecute sa stea linistiti deoarece "ministerul vegheaza", mesaj promotional utilizat in cazul FNI, in 2000. Intrebat de un jurnalist daca in acest an vor fi introduse noi taxe, Vosganian a asigurat ca acest lucru nu se va intampla cat timp el va fi ministru. "Cat voi fi eu ministru, nu te asteapta nicio taxa. Cat stau eu ministru, dormi linistit, ministerul te vegheaza", i-a spus Vosganian jurnalistului, reluand astfel sloganul de promovare a Fondului National de Investitii (FNI), inainte de prabusirea acestuia - "Dormi linistit, FNI vegheaza pentru tine". Vosganian a aratat totodata ca a dat "ordin" in minister ca nicio taxa sa nu fie majorata in acest an. Totusi, ministrul a declarat ca deruleaza impreuna cu Ministerul Agriculturii un program de crestere a fiscalizarii economiei agrare pentru a limita pierderile din acestor sector, estimate la minimum un miliard de euro anual.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO