Eveniment

Zeci de mii de oameni au protestat din nou în Bucureşti şi în ţară împotriva modificărilor aduse legilor justiţiei

Zeci de mii de oameni au protestat din nou în Bucureşti...
22.01.2018, 00:05 224

Zecii de mii de oameni s-au strâns sâmbătă seară în Piaţa Universităţii, apoi au plecat în marş către Palatul Parlamentului, pentru a protesta faţă de modificarea legilor justiţiei. Participanţii au fost oameni veniţi din mai multe judeţe ale ţării, dar şi bucureşteni. Au avut loc proteste şi în alte mari oraşe din ţară, precum Cluj, Sibiu, Iaşi, Galaţi sau Timişoara. La protest au avut loc mai multe incidente între participanţi şi jandarmi. După ce s-au strâns în Piaţa Universităţii, oamenii au rupt cordonul format din forţe de ordine şi au pătruns pe carosabil. Printre mesajele de pe pancarte au fost:

„Iran, Pakistan, Teleorman“

„Guvernul Liviu Vasilica“

„N-aveţi voi atâţia viitori prim-miniştri câtă răbdare am eu!“

„În loc să muncesc stau să vă păzesc“

„Liviu Dragnea nu ai haz. O s-ajungi la Alcapraz“

„Chiar şi fanarioţii ar striga «hoţii»“

Oamenii rămaşi în Piaţa Constituţiei, în apropierea Palatului Parlamentului, au aprins lanternele telefoanelor mobile, gest făcut şi la protestele care au avut loc anul trecut. ZF

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels


AFACERI DE LA ZERO