Eveniment

Zeci de mii de tone de alge strânse pe litoral şi amenzi de zeci de mii de lei aplicate operatorilor

Zeci de mii de tone de alge strânse pe litoral şi...

Autor: Mediafax

14.07.2016, 17:41 243

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de ABADL, până la deschiderea sezonului estival au fost adunate de pe sectoarele de plajă aproape 2.800 de tone de deşeuri, constând în alge, depozite de scoică şi corpuri străine (lemn, sticlă, plastic, etc), cantitate care a fost transportată în depozitul ecologic de la Costineşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"În urma lucrărilor de igienizare manuală şi mecanizată, plajele au fost predate la începutul sezonului estival celor 326 de operatori economici cu care sunt încheiate contracte de închiriere pentru perioada sezonului estival. De la data de 12 mai şi până în prezent s-a mai colectat o cantitate de 16.863 de tone de alge, astfel că, de la începutul anului şi până în prezent s-au strâns aproximativ 19.662 de tone de deşeuri”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii Administraţiei Bazinale susţin că fenomenul de înflorire algală a înregistrat valori crescute în ultimele 20 de zile în sudul litoralului, de unde a fost strânsă cantitatea de peste 6.000 de tone de alge. În ultimii ani, recordul în ceea ce priveşte colectarea algelor de pe litoralul românesc a fost înregistrat în anul 2011, când au fost adunate aproximativ 47.000 de tone de alge. Anul trecut au fost colectate 19.176 tone, în 2014 - 18.849 tone, în anul 2013 - 9.565 tone, iar în anul 2012 - 24.750 tone.

"Colectarea depunerilor de alge de la linia ţărmului se face manual şi mecanizat cu ajutorul utilajelor din dotare. Angajaţii instituţiei noastre strâng algele depuse pe sectoarele de plajă libere de contract şi intervin la linia ţărmului în zona sectoarelor închiriate doar atunci când intensitatea fenomenului algal depăşeşte capacitatea operatorilor de a le îndepărta. Pentru reducerea disconfortului produs turiştilor de fenomenul de înflorire algală, ABA Dobrogea - Litoral acţionează în fiecare seară, în funcţie de necesitate, în medie cu 45 de muncitori şi peste 20 de utilaje”, se mai arată în comunicat.

Pentru strângerea algelor, ABADL acţionează pe toata linia ţărmului din zona localităţii Năvodari şi până la Vama Veche, numai noaptea, pentru a nu crea disconfort turiştilor aflaţi pe plajă în timpul zilei.

O situaţie deosebită cu care s-au confruntat inspectorii ABADL a fost dezafectarea defectuoasă a obiectivelor de pe sectorul de plaja Năvodari II, care cuprinde 54 de subsectoare, unde contractul de plajă a expirat, iar agentul economic ar fi trebuit să predea plaja administratorului în condiţiile prevăzute în contract. Pentru nerespectarea măsurilor privind dezafectarea construcţiilor de pe plajă, ABADL a aplicat operatorului de plajă o amendă în valoare de 5.000 de lei.

"Menţionăm că în urma dezafectării construcţiilor de pe sectorul Năvodari II s-au generat aproximativ 600 de tone de deşeuri. În urma igienizării efectuate de Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, noul sector de plaja a fost scos la licitaţie şi a fost predat noilor operatori de plajă”, spun reprezentanţii ABADL.

Potrivit acestora, de la sfârşitul lunii iunie, echipele de inspectori au efectuat peste 200 de controale şi au aplicat 25 de sancţiuni contravenţionale, între care 23 de amenzi, în valoare de 71.000 de lei.

"Menţionăm că rolul Inspecţiei este de îndrumare şi control şi nu de aplicare a unor măsuri coercitive, astfel că, în urma inspectării sectoarelor de plajă, se dau măsuri de remediere a deficienţelor constatate, iar dacă acestea nu sunt duse la îndeplinire operatorul de plaja este sancţionat”, se mai arată în comunicatul ABADL.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24