Mediafax.biz Exclusiv

ARACO: Suma pe care au avut-o Transporturile la dispoziţie în ultimii ani este impresionantă, dar infrastructura nu s-a dezvoltat la nivelul asumat

Autor: Andreea Neferu

15.11.2011, 13:17 130

"Există o nemulţumire în zona de business, în condiţiile în care infrastructura nu s-a dezvoltat la nivelul dinamicii solicitate de Comisia Europeană şi chiar la cel asumat de autorităţi", spune el.

În perioada 2009-2012, ministerul a avut şi va avea la dispoziţie un buget total de cheltuieli de circa 12 miliarde de euro, bani pentru care România plăteşte dobânzi de 7% anual şi care încarcă datoria publică an de an, potrivit calculelor ZF.

Pentru 2012, bugetul de stat prevede pentru Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii 14,8 miliarde de lei (3,4 miliarde de euro la un curs de 4,3 lei/euro), ceea ce înseamnă cel mai mare buget al instituţiei din istoria ultimilor 20 de ani.

"Suma pe care a avut-o Ministerul Transporturilor la dispoziţie în aceşti ani este impresionantă, practic reprezintă valoarea pieţei construcţiilor pentru un an şi jumătate", explică preşedintele ARACO.

Cu toate acestea, România are în prezent doar 334 de kilometri de autostrăzi, dintre care peste 100 construiţi înainte de '89.

În 2011, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a primit cei mai mulţi bani de la Ministerul Transporturilor, respectiv din cei 14,3 miliarde de lei care figurează în execuţia preliminară a bugetului pe 2011, 9,6 miliarde de lei au fost alocaţi CNADNR, echivalentul a două treimi din bugetul total de cheltuieli al Transporturilor.

În ciuda acestui buget de investiţii, anul acesta a fost inaugurat doar un tronson de 14 kilometri din autostrada Soarelui, pe care se circulă pe două benzi pe sens, iar în decembrie ar trebui să fie deschisă circulaţiei autostrada Arad-Timişoara, cu o lungime de 32 de kilometri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO