Mediafax.biz Exclusiv

Aterizare forţată a businessurilor lui Nelu Iordache: vânzările au scăzut la jumătate

Aterizare forţată a businessurilor lui Nelu Iordache: vânzările au scăzut la jumătate

Autor: Mirabela Tiron

25.08.2011, 19:47 513

Businessul din construcţii, dar şi ferma pomicolă şi afacerea cu taxi aerian au fost în cădere liberă anul trecut şi au determinat ca vânzări de 350 mil. euro să dispară din bilanţul grupului controlat de Nelu Iordache. Şi marjele de profit s-au redus semnficativ.

De la afaceri totale de 660 de milioane de euro în 2009, cele patru companii ale lui Iordache au ajuns la 310 milioane de euro anul trecut, arată datele de la Ministerul de Finanţe.Declinul afacerilor a dus şi la reducerea numărului de angajaţi. Astfel că de la 2.127 de oameni în 2009 în cele patru firme, anul trecut au rămas doar 1.779 de oameni. Altfel spus, efectivul s-a redus cu 348 de angajaţi.

Compania cu aterizarea cea mai forţată a fost cea din construcţii, Romstrade.

"Afacerile companiei Romstrade au fost în scădere anul trecut pentru că nu s-au mai făcut investiţii în infrastructură şi compania nu a mai avut contracte cu statul. Nu se aştepta nimeni să rămânem în criză şi anul trecut", a declarat Gheorghe Răcaru, directorul de strategie al grupului de firme controlat de omul de afaceri Nelu Iordache.

ZF nu l-a putut contacta pe Nelu Iordache până la încheierea ediţiei.

Răcaru susţine că anul acesta compania are mai multe contracte, unele fiind semnate chiar de anul trecut şi care intră în derulare în prezent."Aceste contracte vor aduce o creştere a afacerilor companiei."

De la începutul lui 2011 Romstrade a reuşit să câştige o serie de contracte, printre care şi construcţia unui tronson al autostrăzii Nădlac-Arad pentru 115,8 mil. euro şi realizarea unui pasaj la Piaţa Charles de Gaulle din Capitală pentru 33,8 milioane de euro.

De asemenea, compania a mai primit şi un contract pentru construcţia unui pasaj suprateran în zona Mihai Bravu-Splaiul Unirii din Capitală pentru 23 de milioane de euro.

O neaşteptată coborâre a afacerilor s-a manifestat anul trecut şi la companiile Direct Aero Services (cu obiect de activitate în aviaţie şi catering), dar şi la firma Andany Trading (deţine ferma pomicolă de la Adunaţii Copăceni). Astfel că firma Andany Trading, care vinde fructe către retaileri precum Real sau Carrefour, a obţinut o cifră de afaceri de doar 4 milioane de lei (950.000 de euro) anul trecut, după ce în 2008 a avut afaceri de 463 milioane de lei (110 mil. euro).

"Din cauza ploilor, producţia de cireşe şi de pere s-a redus cu 60% anul trecut, lucru la care nu ne aşteptam, dar care a fost provocat de condiţiile meteo nefavorabile.Cea mai mare pondere în volumul vânzărilor o au merele, cireşele şi perele", a spus Răcaru.

Şi Direct Aero Services, compania de taxi aerian şi care operează servicii în turism, şi-a redus afacerile de la 537 de milioane de lei (127 mil. euro) în 2008 la doar 40 de milioane de lei (9,5 mil. euro). Compania a transferat divizia de catering pe o altă firmă.

"Domeniul aviaţiei a fost foarte afectat, de aceea la Direct Aero Services am avut afaceri mai mici. Am renunţat la unele divizii şi am făcut restructurări din această cauză", a explicat Răcaru.

Singura companie care şi-a menţinut afacerile pe un trend crescător anul trecut este operatorul low-cost Blue Air. După ce a trecut printr-o reorganizare, în urma căreia a renunţat la cursele interne şi la câteva avioane, compania a raportat anul trecut afaceri de 692 de milioane de lei (164 mil. euro), mai mari cu aproape 10% faţă de nivelul din 2009, şi a devenit cea mai mare companie din grupul lui Nelu Iordache, devansând constructorul Romstrade.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO