Mediafax.biz Exclusiv

Centrul comercial City Mall, în faliment, are datorii de 73 milioane euro, peste jumătate la bănci

Autor: Cuncea Elena Cristina

09.01.2011, 15:09 46

Centrul comercial a intrat în faliment în luna noiembrie aanului trecut. Potrivit tabelului preliminar de creanţe prezentatde administratorul judiciar, Casa de Insolvenţă Transilvania, celetrei bănci finanţatoare ale proiectului au de recuperat 176milioane lei (peste 41 milioane de euro), din care Bancpost 21,6milioane lei (circa 5 milioane de euro), UniCredit Bank Austria -153 milioane de lei (35,7 milioane de euro), iar UniCredit ŢiriacBank 1,28 milioane de lei (circa 300.000 euro).

În total, cele trei instituţii de credit au împrumutat firmaVictoria Holding, deţinută de fondul australian de investiţii APNEuropean Retail Trust, cu 67,3 milioane de euro, pentru finanţareaachiziţiei centrului comercial şi pentru construcţia unei parcări.Centrul comercial a fost achiziţionat în 2006 de fondul australian,pentru mai mult de 100 milioane de euro.

Diferiţii furnizori de servicii şi alţi parteneri de afaceri aifirmei, încadraţi în categoria creditorilor chirografari (creditoripe baza unui act sub semnătură privată, n.r.), care nu au garanţii,au de recuperat 141,3 milioane lei (33 milioane de euro). Printreacest tip de creditori înregistraţi în tabelul preliminar alcreanţelor se numără APN European Retail Trust, proprietarulmall-ului, care are de recuperat 65 milioane de lei (15 milioane deeuro), dar şi firma Porolis Expert, parte a fondului, cu 67milioane de lei (16 milioane de euro).

APN European Retail Trust a acordat trei facilităţi de creditfirmei Victoria Holding, în valoare totală de circa 17 milioane deeuro, în timp ce Porolis Expert a finanţat firma cu 23 milioane deeuro.

"Principala cauză care a generat intrarea în faliment asocietăţii este imposibilitatea de achitare a costurilor financiarepe care le-a presupus achiziţionarea complexului City Mall.Datoria
totală generată de achiziţie este de circa 40 milioane euro cătreBank Austria (divizia austriacă a UniCredit) pentru care societateanu a fost în măsură să achite contravaloare dobânzilor datoratebăncii din disponibilităţile băneşti existente. Astfel, banca-datorită încălcării anumitor termeni din contractul de împrumut- adeclarat scadente anticipat toate sumele datorate în temeiulcontractului de credit, societatea datorând băncii cu titlu decreanţă certă, lichidă şi exigibilă la data de 05.10.2010 întreagavaloare a facilităţii de credit, precum şi dobânda penalizatoareprevăzută în contractul de credit. Nivelul total al datorieisocietăţii către banca finanţatoare ajunge la 40.517.929,68 euro",arată datele prezentate de Casa de Insolvenţă Transilvania.

O altă cauză a intrării în faliment este, potrivit raportuluiadmninistratorului judiciar, aglomeraţia din partea de sud aCapitalei pe sectorul centrelor comerciale, în condiţiile în careîn ultimii patru ani s-au deschis trei mall-uri, iar în februarie2010 cel de-al patrulea, respectiv Sun Plaza - cu o suprafaţăconstruită de 210.000 metri pătraţi, care cuprinde, printre altele,80.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale (de circa patru orimai mare decât cel oferit de City Mall - 19.000 metri pătraţi) şi oclădire de birouri clasa A, cu o suprafaţă închiriabilă de 8.300 demetri pătraţi.

"Înmulţirea acestor complexuri de magazine a adus după sinescăderea gradului de ocupare a spaţiilor de închiriere, micşorareanumărului de vizitatori pe zi, precum şi un interes mai scăzutpentru noi contracte. Aceste probleme au fost potenţate şi deintrarea în insolvenţă a unor retaileri ce aveau spaţii deschise înCity Mall sau de plecarea altora, nevoiţi să părăsească piaţaromânească, acestea fiind consecinţele apărute pe fondulinstabilităţii economice actuale, care afectează toate domeniile deactivitate. De asemenea, pe măsura scăderii traficului în cadrulcomplexului comercial, pe parcursul anului 2009 şi 2010 s-aînregistrat şi o creştere a datoriilor acumulate de către chiriaşicătre societate", se menţionează în raport.

Centrul comercial a înregistrat o reducere a activităţiiîncepând cu anul 2009, operaţional fiind raportată o scădere cu42,61% a cifrei de afaceri în primele zece luni ale anului 2010comparativ cu anul 2009, la 12,3 milioane de lei, în timp ce înanul 2009 cifra de afaceri anuală s-a redus cu 9,57% faţă de2008.

"Diminuarea acesteia se datorează modificării politicii depreţuri, respectiv reducerii chiriei, pierderii unei părţi dinchiriaşi şi a expirării unor contracte de închiriere. Astfel, dinchiria de bază s-au pierdut circa 1,9 milioane de euro ca urmare aplecării unor retaileri din cadrul centrului, în timp ce restulpierderii provine din reducerile de chirii aplicate celor care aurămas în mall. Gradul de ocupare a mall-ului s-a redus la 80% îniunie 2010, de la 90% un an mai devreme", arată datele Casei deInsolvenţă Transilvania.

În ceea ce priveşte activele imobilizate, acestea au o evoluţiedescendentă începând cu anul 2008, ponderea lor în total activefiind în descreştere faţă de anul precedent cu 1,1 puncte, iarvaloarea netă absolută s-a redus de la 227,4 milioane lei în 2008la 106 milioane lei în octombrie 2010.

City Mall are o suprafaţă totală de 38.000 metri pătraţi,structurată pe trei subsoluri, parter şi patru etaje, oferind osuprafaţă de închiriat de 19.000 metri pătraţi. Centrul comercialcuprinde 80 de magazine, o zonă de cafenele şi restaurante, precumşi un cinematograf operat de compania City Cinema.

Din analiza evoluţiei rezultatului net se observă că în anul2006 firma a obţinut profit de 9 milioane de euro, iar începând din2007 are pierderi, în 2008 raportând un rezultat net negativ de93,3 milioane de lei. În primele 10 luni ale anului 2010 pierdereaa fost de 15,06 milioane lei.

Fondul australian este al treilea proprietar al City Mall,amplasat în zona Eroii Revoluţiei. Acesta a preluat la sfârşitulanului 2006 centrul comercial de la firma Victoria Holding,deţinută de un grup de investitori britanici.

La rândul său, grupul de investitori achiziţionase mall-ul cumai puţin de un an înainte, pentru 46 milioane de euro, de ladezvoltatorul proiectului, Jaguar Development, controlat de oamenide afaceri greci şi israelieni.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO