Mediafax.biz Exclusiv

Eşecul României în atragerea de fonduri europene a fost determinat de lipsa unor birocraţi cu experienţă şi “povestea cu corupţia”, spune şeful Erste

Autor: Razvan Voican

06.03.2012, 13:00 171

"În primul rând este nevoie de birocraţi cu experienţă, ceea ce România nu avea. Apoi mai este povestea cu corupţia.", a comentat Treichl.

El aminteşte că Erste Group s-a oferit să pună la dispoziţia autorităţilor experţi în fonduri UE, iar BCR joacă un rol important în acordarea de credite pentru cofinanţare.

"Cred în continuare că România are o şansă incredibilă, chiar dacă uneori suntem uimiţi de ceea ce se întâmplă, dar şi de ceea ce nu se întâmplă.", a mai spus el.

Referindu-se la noua componenţă a Guvernului, şeful Erste este de părere căechipa lui Mihai Răzvan Ungureanu are abilităţi în direcţia unor relaţii foarte bune şi cu Comisia Europeană şi cu băncile de investiţii.

"Va fi o treabă destul de complicată, trebuie să comunice bine cu publicul, să-l convingă pe preşedinte în unele probleme, să se descurce în contextul politic.", a adăugat Treichl.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24