Mediafax.biz Exclusiv

Licitaţia Hidroelectrica pentru un sistem IT de 47,4 milioane de lei a fost suspendată

Autor: Adrian Dumitrache

21.12.2011, 13:41 268

Cererile au fost depuse în intervalul 14-19 decembrie de către Bip Telecom Bucureşti, RTD Computers Iaşi, River Software Inc. Constanţa, DIA Grup Com Bucureşti, Retail Management Systems Bucureşti şi E-Factor Solutions Bucureşti.

Cei şase contestatari au solicitat CNSC obligarea autorităţii contractante la modificarea documentaţiei de atribuire, anularea procedurii de atribuire şi suspendarea procedurii până la soluţionarea pe fond a contestaţiei, potrivit datelor publicate pe site-ul CNSC.

"Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare", se precizează în decizia instituţiei.

La începutul lunii decembrie, Hidroelectrica a anunţat că va organiza, în ianuarie, o licitaţie pentru achiziţionarea unui sistem informatic de gestiune a resurselor companiei (ERP), cu instrumente de analiză managerială, valoarea contractului fiind estimată la 47,4 milioane de lei (TVA inclusă).

Contractul urma să fie încheiat pe perioadă de 24 de luni de la data atribuirii, potrivit datelor din anunţul de participare publicat pe www.e-licitatie.ro.

Sistemul IT va furniza informaţii despre producţia şi comercializarea energiei electrice, contabilitatea financiară, gestiunea mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, contabilitatea de gestiune, gestiunea proprietăţilor, managementul bugetelor, achiziţia şi gestionarea materialelor, managementul investiţiilor şi a proiectelor, mentenanţa utilajelor şi a echipamentelor şi managementul resurselor umane.

Hidroelectrica este la a doua încercare de atribuire a contractului, după ce, în luna iulie, CNSC a anulat o licitaţie în acest scop, prin care autoritatea contractantă vroia să achiziţioneze un sistem IT de gestiune a resurselor, contract estimat la 47,3 milioane lei (11,3 milioane euro).

"Admite în parte contestaţiile IQ Plus, River Software Inc, Assist Software şi Infoinvest în contradictoriu cu Hidroelectrica. Admite contestaţiile formulate de S&T România şi 2PC Rom Proiect Development în contradictoriu cu Hidroelectrica. Dispune anularea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru autoritatea contractantă", se precizează în decizia Consiliului, datată 21 iulie.

Controlată de Ministerul Economiei, Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România. În 2010, afacerile companiei au crescut cu 35,2%, la 3,27 miliarde de lei, iar profitul brut a urcat de la 65,5 milioane de lei la 390,3 milioane de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO