Mediafax.biz Exclusiv

Murfatlar a ajuns la 50 de crame şi continuă extinderea

Autor: Ioana David

12.04.2011, 19:37 46

"În 2011 am inaugurat 21 demagazine Crama Murfatlar, iar în următoarele două săptămâni alte 12unităţi urmează să se deschidă.Vânzările sunt peste aşteptările noastre iniţiale", aspus Daniel Negrescu, brand manager al companiei.

Cramele Murfatlar, în care se vând vinuri cuun preţ mediu între 7 şi 9 lei pe litru, sunt dezvoltate sub formaunor francize, în care producătorul vine cu brandul, know-howul,produsele, investiţia de marketing, politica comercială, iarpartenerul cu spaţiul, care poate să fie închiriat sau proprietate,şi cu amenajarea. Deschiderea unei crame costă în jur de 10.000 deeuro, sumele putând varia.

Unităţile sunt localizate atât în Bucureşti,cât şi în oraşe precum Craiova, Timişoara, Braşov, Constanţa şialtele.

Potrivit lui Negrescu, cramele cu cele maibune rezultate sunt în Craiova.

Anul trecut compania, în acţionariatulcăreia se regăsesc fraţii Dobronăuţeanu, dar şi oamenii de afaceriGeorge Ivănescu şi Cătălin Bucura, a avut o cifră de afaceri de 140de milioane de lei (33,3 milioane de euro), iar în 2011 planul estede 185 milioane de lei (44,1 milioane de euro).

"Pentru 2011 am bugetat o men ţinere acifrei de afaceri pe vinurile îmbuteliate şi o vânzare de circa 45de milioane de lei (10,7 milioane de euro - n.red.) pe reţeauaCrama Mur fatlar", a mai spus reprezentantulproducătorului.

Intrarea companiei în retail prindeschiderea de magazine are loc în condiţiile unei pieţe a vinuluiîn scădere şi în care există extrem de puţine magazinespecializate.

Majoritatea producătorilor încearcă săcontracareze reducerea consumului prin lansări de noi produse şiprin intrarea pe alte pieţe.

În ceea ce priveşte consumul de Paşte, operioadă extrem de bună pentru companiile de pe piaţa de bunuri delarg consum (FMCG), Negrescu estimează o stagnare faţă de perioadasimilară a anului trecut.

Pe piaţa vinului, de obicei de Paşte se facîn jur de 10% din vânzări. "Nu ne aşteptăm la fluctuaţii masive avânzărilor de Paşte faţă de 2010. Consumul va fi la acelaşi nivelcom parativ cu anul trecut (în ceea ce priveşte piaţan.red.). Dacătrendul începutului de an se menţine atât pe vinuri îmbuteliate,cât şi pe Crama Murfatlar, noi vom înregistra o creştere importantăa cotei de piaţă, dar şi a veniturilor", a adăugat el. Negrescu maispune că în perioada Paştelui va începe rebrandingul la ZestreaMurfatlar.

Murfatlar are în portofoliu branduri precumSec de Murfatlar, Rai de Murfatlar, Conu Alecu, Mugur de Viţă,Babanu, Ferma Nouă, Lacrima lui Ovidiu, Arezan şi exploatează 3.150de hectare de vie în zona localităţilor Murfatlar, Valul luiTraian, Poarta Albă, Siminoc şi Valea Dacilor.

Piaţa vinului se ridică anual la 350 mil.euro, iar concurenţii Murfatlar sunt Vincon, Jidvei, Halewood,Cotnari, Tohani.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO