Mediafax.biz Exclusiv

Planurile lui Mihai Ghyka după Bergenbier

Planurile lui Mihai Ghyka după Bergenbier: Nici de această dată nu voi lua calea antreprenoriatului

Autor: Ioana David

03.05.2011, 18:21 1075

StarBev areoperaţiuni în mai multe state europene şi a rezultat în decembrie2009 după ce fondul de investiţii CVC Capital Partners a cumpăratmai mulţi producători de bere pe care compania ABInBev îi deţineaîn Europa Centrală şi de Est (inclusiv Bergen bier).

Ghyka, 39 de ani, a stat numai un an şicâteva luni la conducerea Bergenbier, în aceeaşi poziţie pe care amai avut-o şi între ianuarie 2006 şi martie 2008.

Plecarea lui poate fi considerată osurpriză cu atât mai mult cu cât pe 5 mai are loc "ZiuaBărbatului", una dintre cele mai puternice campanii de promovare aunui brand pe piaţa locală, lansată sub primul mandat al lui Ghykaîn 2007.

Nu sunt disponibile informaţii legate de ceva face Ghyka în continuare, Bergenbier spunând numai că ademisionat din poziţia deţinută "pentru a da curs unor noiprovocări profesionale".

Nu merge la concurenţă

"Am decis că a venit momentul să valorificalte oprtunităţi de carieră", a spus Ghyka pentru ZF, fără a oferişi alte detalii.

Întrebat dacă se gândeşte la un businesspropriu, el a răspuns că nu este antreprenor ca formaţie şiexperienţă.

"Îi privesc cu admiraţie pe cei care aureuşit să construiască din nimic afaceri private profitabile,solide, pe termen lung, fără a depinde de contracte publice. Caformaţie şi experienţă eu nu sunt antreprenor. Prin urmare, nici deaceastă dată nu voi lua calea antreprenoriatului", a mai spusGhyka.

Fostul şef al Bergenbier excludeposibilitatea de a lucra pentru o companie concurentă aproducătorului de bere "pentru câţiva ani" şi nu dă detalii despreviitorul său traseu profesional.

La momentul revenirii sale în industriaberii, Bergenbier a avut pierderi de 3,5 milioane de euro în 2009faţă de un profit de 15 milioane de euro în 2008.

Cifra de afaceri a companiei a fost în 2009de 135 milioane de euro, mai mică cu 10,4% în lei şi cu 22,2% îneuro faţă de anul anterior.

Într-un intreviu acordat Ziarului Financiarla începutul acestui an, Ghyka spunea că industria berii este oinvestiţie pentru viitor, nu pentru profitul de astăzi, şi aamintit că în 2009 doar unu din cei cinci berari din România afăcut profit, iar în 2010 nu se aşteaptă ca lucrurile să fie"substanţial diferite".

Nu sunt dipsonibile informaţii legate derezultatele Bergenbier anul trecut, însă Jens Hoesel, cel care îlînlocuieşte pe Mihai Ghyka, a spus că sub conducerea predecesoruluisău compania a câştigat 1,7% cotă de piaţă, fără a preciza însă cecotă de piaţă are compania în prezent.

Conform datelor citate de Bergenbier, în2010 compania s-a clasat pe locul trei în industria locală de bere,primele poziţii fiind ocupate, potrivit datelor ZF, de Heineken şiUrsus Breweries.

Numele liderului este deocamdatănecunoscut pentru că doar Heineken a anunţat cifra de afaceri pe2010 (1,2 miliarde de lei brut).

Ce planuri are noul director generalal Bergenbier

De ieri, germanul Jens Hoesel şi-apreluat atribuţiile de director general al Bergenbier după ceanterior, timp de cinci luni, a fost chief sales officer alStarBev, grupul din care Bergenbier face parte. Hoesel are oexperienţă de 16 ani în industria berii.

"Poziţia de chief sales officer lagrupul StarBev mi-a asigurat o imagine de perspectivă asupra pieţeidin România, cu atât mai mult cu cât aceasta este una foarteimportantă pentru noi. Competiţia din industria berii este foartestrânsă la nivel european şi, implicit, şi pe piaţa din România, cuatât mai mult cu cât aici sunt prezenţi cei mai importanţiproducători de bere la nivel mondial", a spus Hoesel pentruZF.

Cu o experienţă în state precumGermania, Elveţia, Austria, Olanda, noul şef al Bergenbier maispune că este prematur să vorbească în acest moment de schimbare destrategie.

"La momentul actual lucrez cu echipade management locală pentru a evalua împreună statusul businessuluişi a decide asupra acţiunilor pe termen scurt, mediu şi lung ce seimpun în vederea continuării dezvoltării afacerii şi a consolidăriiportofoliului."

Hoesel este al doilea executiv carevine anul acesta la conducerea unei companii din industria beriidupă ce Hezy Ovadia a preluat conducerea URBB (United RomanianBreweries Bereprod) de la Shachar Shaine.

Anul trecut piaţa de bere a scăzut cu3,5%, potrivit datelor Asociaţiei Berarii României, până la 17milioane de hectolitri.

În primele două luni, potrivitcalculelor ZF pe baza datelor INS, vânzările au avut o tendinţăuşoară de revenire (plus 0,6%).Principalii concurenţi aiBergenbier sunt Ursus, Heineken, URBB şi Romaqua(prin brandurile Albacher şiDorfer).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO