Mediafax.biz Exclusiv

Prestige Tours trimite turişti în Israel printr-un zbor charter

Autor: Mirabela Tiron

16.03.2012, 12:17 107

Zborurile sunt efectuate în parteneriat cu Tarom, care pune la dispoziţie o aeronavă cu o capacitate de 189 de locuri.

Aceasta este prima agenţie locală care introduce în ofertă vacanţ e cu zbor charter spre o destinaţie din Israel. Date oficiale cu privire la câţi români merg anual în această ţară nu există.

"Am decis să lansăm zboruri charter în Eilat pentru cei interesaţi de sejururi sau circuite culturale.Preţul unei vacanţe începe de la 599 de euro", potrivit lui Mircea Vladu, directorul agenţiei Prestige Tours, prezent la târgul de turism care are loc în perioada 14-18 martie la Romexpo.La târg expun 200 de companii.

Agenţia va opera zboruri charter şi spre destinaţii din Turcia, Grecia, Spania, Cipru şi Dubai.

Anul trecut au mers în vacanţe cu zbor charter inclus peste un milion de români, cele mai căutate destinaţii fiind Turcia, Grecia şi Spania. Şi anul acesta operatorii din turism au mizat pe destinaţiile consacrate de vacanţă, însă au adus şi noutăţi, charterul spre Israel fiind una dintre ele.

Fondul spaniol de investiţii GED a cumpărat anul trecut pachetul majoritar de acţiuni la agenţia de turism Prestige Tours de la omul de afaceri Mircea Vladu, fondatorul companiei şi cel care va deţine funcţia de director executiv.

Achiziţia a fost făcută prin intermediul agenţiei de turism Happy Tour, controlată de spanioli.

Prestige Tours a încheiat 2010 cu afaceri nete de 10 milioane de euro şi un profit net de 250.000 euro.

Grupul Happy Tour, care include agenţia cu acelaşi nume, Prestige Tours, Paravion.ro şi Travel House, este condus de către Javier Garcia del Valle în calitate de vicepreşedinte executiv şi CEO, iar managementul de top este format din Remus Vişan (online) şi Mircea Vladu (touroperator). Prin achiziţiile realizate grupul şi-a consolidat poziţia în piaţă, estimând afaceri de 60 de milioane de euro. Anul trecut, fondul spaniol Ged a cumpărat o participaţ ie de 30 de procente din lanţul hotelier Continental Hotels de la fondul ceh PPF Partners, investiţia fiind apreciată drept "cea mai mare realizată în Europa de Est din 1996".

Pe piaţa agenţiilor de turism activează în jur de 2.500 de agenţii, aceasta fiind evaluată la 500 mil. euro. Grupul Happy Tour concurează cu agenţiile Eximtur, Marshal Turism, J'Info Tours, Paralela 45, Aerotravel şi altele.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO