Mediafax.biz Exclusiv

România, printre campionii scumpirilor la carburanţi în doi ani de criză: plus 65% la benzină, 45% la motorină

România, printre campionii scumpirilor la carburanţi în doi ani de criză: plus 65% la benzină, 45% la motorină

Autor: Roxana Petrescu

06.12.2010, 19:11 16

De doiani consumul de carburanţi nu-şi revine, pentru anul viitor celemai optimiste estimări indicând stagnarea.

Cu toate că atunci când cererea scade, preţular trebui să aibă aceeaşi tendinţă, benzina şi motorina contrazicregulile clasice ale economiei.

Datele Petrom, cea mai mare companie dinRomânia, arată astfel: în prima zi a anului 2009, care de altfel afost şi primul de criză adevărată pentru România, un litru debenzină costa 2,87 de lei, în timp ce unul de motorină se puteacumpăra cu 3,17 lei.

Statisticile spun că în ianuarie 2009, barilulde petrol abia trecea de 45 de dolari, în timp ce la sfârşitulacestui an valoarea "aurului negru" a ajuns aproape de 90 de dolaripe baril.

Nivelul înregistrat în prezent este însă cumult mai mic faţă de recordul de 147 de dolari atins de barilul depetrol în 2008. Cu toate acestea însă, preţurile la benzină şimotorină au trecut de mult peste maximele istorice atinse în varaanului 2008.

În aceşti doi ani condiţiile de piaţă s-audeteriorat încontinuu, aşa că anul acesta consumul de carburanţi arputea înregistra o scădere de circa 10% faţă de anul trecut, după oscădere de circa 5-6% în 2009. Mai mult, datele macroeconomice nusunt nici ele de natură să sprijine consumul. De la începutulcrizei şi până în prezent peste 600.000 de angajaţi români şi-aupierdut locul de muncă, majoritatea provenind din mediul privat.Acum, în România există 4,22 milioane de salariaţi şi 645.000 deşomeri.

Începând de anul acesta, pentru mulţicondiţiile de viaţă s-au înrăutăţit prin creşterea TVA-ului sauprin scăderea salariilor cu 25% din sectorulbugetar.

Cu toate acestea, marile companii petroliereraportează pe linie creşteri de afaceri, recunoscând însă că nucantităţile au fost mai mari, ci doar creşterea preţurilor a pututcompensa scăderea volumelor.

Practic, dacă la începutul anului 2009, unplin de benzină costa 172 de lei, acum, după doi ani de criză,acelaşi plin a ajuns să coste 284 de lei, cu peste 100 de lei maimult în condiţiile în care puterea de cumpărare a românilor a fostputernic afectată de recesiune. La fel stau lucrurile şi în cazulmotorinei. Astfel, dacă în ianuarie 2009, un plin de motorină costacam 190 de lei, acum acelaşi plin a ajuns să coste 276 delei.

Explicaţiile companiilor petroliere sunt defiecare dată aceleaşi. "Preţurile Petrom au o evoluţie dinamicăbazată pe cotaţiile internaţionale ale carburanţilor dar şi pecompetiţia de pe piaţă. Preţurile reflectă situaţia conjucturală depiaţă din România şi Europa de Sud-Est şi în acelaşi timp sealiniază la evoluţia cotaţiilor internaţionale ale produselorpetroliere", se arată pe site-ul companiei. Dincolo de aceştifactori, preţul la carburanţi mai este influenţat de nivelul detaxare, dar şi de evoluţia cursului deschimb.

Statisticile europene arată că în perioadaianuarie 2009 - noiembrie 2010, variaţia de preţuri în euro a fostde 65% în cazul litrului de benzină şi de 37% pentru motorină. Cuaceste cifre, România se plasează pe locul doi în cadrul celor 27de state membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte creştereade preţ la benzină şi pe locul patru al scumpirilor la motorină. Încazul benzinei, doar Grecia a avut o apreciere mai mare, de 83%, întimp ce pentru motorină creşterile de preţ din România au fostdevansate de cele înregistrate în Cipru, Grecia şiCehia.

Ţări precum Ungaria, Bulgaria, Germania,Franţa sau Italia au avut creşteri de preţ mai mici decât celeînregistrate în România.

România produce local circa jumătate dinpetrolul necesar acoperirii cererii interne, în contextul în caremajoritatea ţărilor europene sunt importatoare nete de ţiţei. Cutoate că acest lucru ar fi trebuit să aducă un avantaj în ceea cepriveşte preţul, specialiştii din piaţă au declarat în repetaterânduri că eficienţa scăzută a rafinăriilor ar fi un alt motiv careduce la înregistrarea unor preţuri mari.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO