Mediafax.biz Exclusiv

Schimbare la vârful companiei farmaceutice Novartis

Autor: Ioana David

09.10.2011, 17:29 212

Titulatura pe care o are este cea de preşedinte al Novartis Grup şi director general al Novartis Pharma Services.

Anterior ea a ocupat poziţia de director marketing & sales al Novartis Regiunea Nordică din 2009, potrivit datelor oferite de companiei,. Înainte de această funcţie a fost director general al Novartis Bulgaria din 2005 până în 2009. Elena Mitova este de naţionalitate bulgară.

Până la venirea Elenei Mitova, la conducerea diviziei locale a companiei elveţiene Novartis s-a aflat slovenul Bojan Jagodic. Potrivit datelor existente pe site-ul de socializare de business LinkedIn, Jagodic este acum commercial head al Novartis Rusia.

Cei doi expaţi, Bojan Jagodic şi Elena Mitova, i-au urmat în funcţie lui Nicolae Voiculescu, care în prezent a intrat în consultanţă.

Novartis s-a aflat pe locul trei în piaţa locală de medicamente cu afaceri de 682,7 mil. lei (162,5 mil. euro) şi o cotă de piaţă de 7%, în intervalul iulie 2010 - iunie 2011, conform datelor companiei de analiză şi cercetare de piaţă Cegedim România.

Datele Cegedim referitoare la Novartis includ şi vânzările Sandoz, divizia de medicamente generice (medicamente produse după ce expiră patentul unui produs original) a gigantului elveţian.

Sandoz are o conducere separată, după ce anul acesta şi la nivelul acestei companii au apărut schimbări. Adrian Samson a fost numit country head în locul lui Iztok Sever, care a avut un mandat de şase ani.

Samson a fost până în ianuarie 2011 directorul general al GlaxoSmithKline (GSK) Consumer Healthcare, divizie a companiei farmaceutice GSK.

Odată cu noul director general al Novartis România, piaţa de medicamente a ajuns la schimbarea cu numărul opt (dacă se ia în calcul şi distribuitorul Farmexpert cu un nou director executiv numărul urcă la nouă).

Sandoz, Novo Nordisk, Eli Lilly, MSD, GSK, Boehringer Ingelheim, Sanofi-Aventis, Novartis (şi Farmexpert) având de anul acesta noi şefi.

Piaţa de medicamente trece anual de 2 mld. euro, dar a devenit extrem de dificilă pentru companii, după ce termenele la care îşi recuperează banii sunt tot mai lungi, iar o nouă taxă, cea de clawback, care impozitează orice creştere peste bugetul iniţial de medicamente compensate, nu lasă loc pentru dezvoltarea afacerilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO