Mediafax.biz Exclusiv

Şeful pe vânzări şi distribuţie al Ursus a plecat din companie

Şeful pe vânzări şi distribuţie al Ursus a plecat din companie

Autor: Ioana David

22.11.2011, 18:58 376

El preluase poziţia în toamna anului trecut, în condiţiile în care lucra în cadrul Ursus din 2005, compania fiind unul dintre clienţii noi atraşi în programul de vânzări de flote de autoturisme Volvo, precedentul său angajator.

Armăşelu, 40 de ani, a fost timp de şapte ani navigator în marina comercială, ca ofiţer mecanic maritim.

În prezent, Krzysztof Andrzejewski, vicepreşedintele financiar, ocupă interimar poziţia de vicepreşedinte vânzări şi distribuţie al Ursus.

Plecarea lui Armăşelu are loc odată cu schimbarea la nivel de top management în cadrul Ursus. Tot în noiembrie, Gary Whitlie, preşedintele Ursus Breweries până la acea dată, a decis să se retragă din activitatea profesională, după 27 de ani petrecuţi în gigantul SABMiller, grupul din care Ursus face parte.

Noul preşedinte al producătorului de bere este Andrew Highcock, care anterior a fost, timp de doi ani, directorul general al Pivovary Topvar, compania locală parte din grupul SABMiller în Slovacia. Înainte de SABMiller, Andrew Highcock a deţinut diferite funcţii de conducere, cum ar fi cea de preşedinte pentru Canada şi director general pe Europa de Sud-Est al Maxxium World Wide (companie internaţională de băuturi spirtoase cu mărci precum Absolut Vodka sau Remy Martin).

Compania a avut o cifră de afaceri de 279,6 milioane de euro anul trecut, pierderi de 20,9 mil. euro şi 1.644 de angajaţi, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe. Ursus Breweries are în portofoliu branduri precum Timişoreana, Ursus, Ciucaş, Peroni, Pilsner Urquell şi altele.

Principalii concurenţi ai Ursus sunt Heineken, Bergenbier, URBB, Romaqua (cu brandurile Albacher şi Dorfer).

În primele opt luni ale anului, piaţa de bere a avut o scădere de 0,4% comparativ cu perioada similară din 2010 după ce şi în vară rezultatele au fost slabe, potrivit calculelor ZF pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO