Mediafax.biz Exclusiv

Unu din zece executivi din cele mai mari 300 de companii a fost schimbat în 2010

Unu din zece executivi din cele mai mari 300 de companii a fost schimbat în 2010

Autor: Adelina Mihai

10.12.2010, 11:55 20

Finalul demandat sau nevoia de executivi capabili să conducă afaceri îndeclin, într-un context economic incert, i-a determinat peacţionarii marilor companii locale să facă schimbări la cel maiînalt nivel, chiar dacă unii au făcut acelaşi lucru şi pe parcursulanului 2009, pentru motive similare. Şi înlocuirile nu s-auterminat încă.

Zece executivi de pe poziţia de CEO din cele mai mari bănci şifirme de asigurări locale au fost schimbaţi de la începutul acestuian, însă bilanţul schimbărilor din sectorul serviciilor financiareîn 2010 nu s-a încheiat încă. Mult mai multe înlocuiri s-au făcutşi încă se mai fac pe nivelurile de conducere mai joase, dar la felde importante.

În noiembrie şi decembrie, de exemplu,George Butunoiu, unul dintre cei mai cunoscuţi headhunteri de pepiaţa locală, a semnat contracte a căror valoare depăşeşte 300.000de euro, cele mai multe fiind în domeniul bancar şi serviciifinanciare.

"Acestea sunt cele mai mari contracte pecare le-am semnat în toată istoria de 19 ani a firmei.De pildă, în acest momentavem în lucru 7 poziţii de bord (vicepreşedinţi) la bănci şi firmede asigurări foarte mari", a spus Butunoiu, care conduce firma cuacelaşi nume.

Una dintre cele mai spectaculoase schimbăridin sectorul bancar a fost în cadrul Volksbank, a treia bancălocală după activele deţinute, care l-a adus în luna martie laconducere pe Johann Lurf, fostul director executiv al subsidiareidin Cehia a grupului austriac, în locul lui Gerald Schreiner.Schreiner a fost schimbat după mai bine de patru ani în care bancaa adoptat o strategie de creştere agresivă, acumulând active careau propulsat-o până pe poziţia a treia în clasamentul celor maimari bănci.

Ascensiunea foarte rapidă a unei bănciînfiinţate în 2000 a stârnit suspiciuni pe piaţă. în condiţiile încare s-a comportat ca un "magazin de credite", neglijând componentaatragerii de depozite pentru susţinerea activităţii decreditare."Îngeneral, multinaţionalele preferă să aibă oameni de încredere, pecare îi cunosc şi care au control asupra afacerilor. Cu toateacestea, ele ar fi trebuit să-şi «crească» propriii angajaţi şisă-i promoveze pe funcţii de management, însă contexul economic nueste deloc predictabil şi de aceea au adus manageri din alte ţărila conducere", a precizat Monica Vrăbiescu, managing director alfirmei de recrutare Hill International.

Tot în cadrul Volksbank a fost adus şiLucian Cojocaru, care a lucrat anterior timp de şapte ani cadirector comercial în BRD - Soc- Gen, după ce austriecii auîncercat timp ce câteva luni să atragă un bancher din eşalonul doide management de la concurenţă.Anterior, postul a fost ocupat de Roxana Bolocan,care a deţinut funcţia pentru o scurtă perioadă, a intrat înconcediu maternal, fără intenţia de a reveni în bancă.

Au adus expaţi în locul altorexpaţi sau chiar români

O mare parte din companiile careşi-au schimbat CEO-ul au adus expaţi la conducerea filialelorlocale, fie că aceştia au înlocuit alţi expaţi sau manageri româniaflaţi de ani de zile la conducerea unor companii care au crescutde zeci de ori cifra de afaceri.

"Probabil că 20% pleacă debunăvoie, iar restul de 80% pleacă fiindcă sunt daţi afară de cătreacţionari. Era de aşteptat o schimbare la cel mai înalt nivelîntr-o perioadă de criză. Unii executvi sunt schimbaţi pentru căpur şi simplu nu mai fac faţă, iar alţii pentru că s-a schimbatmodelul de business. O problemă des întâlnită este că cele maimulte companii nu şi-au schimbat ţintele de vânzări şi de profit şieste evident că atunci când piaţa merge prost, managerii nu au cumsă aibă aceleaşi rezultate", mai spune Butunoiu.

O schimbare importantă a avut locîn managementul Lukoil România, unde directorul general ContantinTampiza şi Andrei Chirilescu, directorul general adjunct, au plecatdupă mai bine de opt, respectiv zece ani la conducerea companiei.La momentul respectiv, Tampiza a precizat că înlocuirea sa aintervenit în contextul în care a fost numit reprezentant înRomânia al preşedintelui Lukoil Vagit Alexperov. Mandatul celor doimanageri a reprezentat perioada în care au avut loc cele maiimportante transformă ri în ceea ce priveşte activitateaLukoil.

Dacă la începutul anilor 2000compania avea afaceri de circa 20 de milioane de euro şi aproape250 de angajaţi, la finele anului trecut afacerile companiei auajuns la aproape 780 de milioane de euro cu peste 3.600 deangajaţi.

Consultanţii în resurse umanespun adesea că unii manageri români sunt "orbiţi" de succesele dintrecut şi cred că tot meritul este al lor, şi nu al creşteriieconomiei. Pe de altă parte, există teoria că reflexele greşite aleromânilor sunt cauzate de modelele greşite, pentru că expaţ ii careau venit să-i înveţe cum să conducă un business erau "aruncaţi" dinţările lor pentru că firmele în care lucrau nu mai aveau putereasă-i ţină sau nu-i considerau foarte buni şi de aceea erau trimişiîn ţările slab dezvoltate.

Ce spune noul CEO al Actavis: Nueste, cu siguranţă, uşor

Alina Culcea, directorul generalal companiei farmaceutice Actavis, cu afaceri de 109 mil.de euro anul trecut, apreluat în acest an conducerea companiei, după ce anterior aasigurat interimatul timp de şase luni după plecarea lui DragoşDamian. Înainte să fie numită director general, ea s-a ocupat depolitica de comunicare a companiei şi de gestiunea activităţilor deresurse umane.

Cum vede ea preluarea conducerii unuibusiness într-un an în care incertitudinea domină economia?"Ceea ce pot spuneeste că nu a fost, cu siguranţă, uşor. Şi nici acum nu este.Fiecare zi este o provocare,diferită de celelalte prin multitudinea de sarcini şi mai ales prindeciziile care trebuie luate în acest context economicdificil.Numirea mea a fost o dovada de încredere clădită peparcursul celor aproape cinci ani de colaborare cu Actavis. Pentrumine personal, acest pas a însemnat o reconfirmare a fapului căexperienţa de 14 ani de carieră în industria farmaceutică în roluridiferite (sales, marketing, resurse umane) poate întâlni la unmoment dat această oportunitate", a spus Culcea.

Pentru şefa Actavis trecerea dela poziţia de director de HR la director general a însemnat şisatisfacţia de a cunoaşte şi de a înţelege businessul în detaliu,dar şi provocarea de a lua decizii importante pentru organizaţie la"un cu totul alt nivel", în contextul unui mediu de afaceri puţinprietenos."Adevenit ceva mai dificil să găsesc acel echilibru între viaţapersonală şi cea profesională, dar cu stăruinţă şi determinare - înambele direcţii - se poate", a mai spus Culcea.

Au scăzut sau nupachetele?

O multinaţională cheltuie între 25.000 şi30.000 de euro pe lună cu un expatriat care ocupă o poziţie de CEOsau general manager, adică între 300.000 şi 360.000 de euro pe an,salariul net reprezentând doar jumătate din această sumă. Cele maimari costuri pe care le implică aducerea unui expat la conducereaunei companii locale sunt reprezentate de asigurarea locuinţei(care poate începe de la 2.000 de euro pe lună), şcolarizareacopiilor (unde taxele pentru şcolile private cu programăinternaţională sunt cuprinse între 10.000 şi 20.000 de euro pe an)şi obligaţiile fiscale aferente salariului şi beneficiilor acordateunui angajat expatriat. Pachetul oferit unui manager român saustrăin care nu are statut de expat este la jumătatea acestorvalori.

Headhunterul George Butunoiu spune că nu auscăzut pachetele pentru manageri, dimpotrivă, cei pentru care arecrutat compania sa au primit (cu câteva excepţii) pachete maimari decât se aşteptau.

"De câţiva ani buni nu mai e nicio diferenţăîntre români şi străini la recrutările pentru poziţiile deconducere, nici în privinţa salariilor şi nici în alte privinţe.Pentru recrutările pe care le avem noi, prezentăm şi români şistrăini, după cum se nimereşte. Străinii nu mai fac niciodiferenţă, au contracte locale şi aceleaşi condiţii ca manageriilocali, care nu sunt nici mai buni, nici mai răi decât străinii, cadovadă că primesc aceleaşi pachete", a spus Butunoiu, careestimează că va încheia afaceri sub nivelul înregistrat anultrecut, de 450.000 de euro, în cel de-al treilea an de scădere,după ce în 2008 a scăzut la 680.000 de euro de la 720.000 de euroîn 2007.

Nu de aceeaşi părere este însă managerulfirmei Hill International, care spune că noilor candidaţi li seoferă salarii mai mici."Anul acesta a fost cu mai multe perioade deblocaj. O caracteristică care s-a observat a fost aceea de a plasacandidaţii cu pachete mai mici, din cauza lipsei depredictabilitate de pe piaţă. Anul acesta, am plasat mai mulţiromâni pe poziţii de CEO, GM, dar şi de directori de vânzări,pentru că de aceştia au nevoie pentru a creşte businessul", a spusVrăbiescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO