Dupa declaratia lui Ion Tiriac, care sugera amanarea aderarii Romaniei la UE, Ziarul Financiar a publicat un grupaj de luari de pozitie (editia din 24 mai); acestea aduc argumente pro si contra aderarii in 2007 cei care semneaza fiind analisti cunoscuti sau oficiali guvernamentali. De ani de zile deplang precaritatea dezbaterii publice privind integrarea europeana, ca si limbajul anodin referitor la "integrarea in structurile euroatlantice" (unde includem NATO). Este de salutat ca o dezbatere mai serioasa exista macar acum.
Folosesc prilejul pentru a face cateva observatii. Nu putine dintre tarile care au intrat in Uniune la 1 mai 2004 nu indeplinesc criteriile economice interpretate in mod foarte strict. Pentru tarile fost comuniste o perspectiva cat mai apropiata a admiterii a reprezentat o ancora extraordinara pentru transformari institutionale si economice. Romania are mari slabiciuni in administratia publica, in capacitatea de a implementa programe de reforma si dezvoltare; multi dintre "mandarinii' nostri (functionarii publici) sunt fie incompetenti, fie capturati de interese particulare. Frecvent, impulsurile externe sunt cele care au impins reformele. Intre 2007 si cativa ani dupa nu este mare diferenta privind competitivitatea intreprinderilor noastre. Iar comertul cu UE este, in larga masura, liberalizat.
Dezbaterea 2007 vs. mai tarziu nu trebuie sa obscurizeze chei ale intelegerii integrarii in UE. De pilda, care sunt consecintele aplicarii capitolelor incheiate. Sau, care sunt conditiile ce insotesc capitolele ce urmeaza a fi incheiate - care sunt si cele mai dificile (agricultura, mediu, concurenta etc.). Altfel spus, ca este 2007, sau 2009 (cum spun unii), este mult mai putin relevant decat conditiile aderarii. Desi exista un Aquis comunitar, dupa care se ghideaza dialogul cu Comisia Europeana, exista o variabilitate nu nesemnificativa a conditiilor de aderare. De pilda, cotele de productie in agricultura nu sunt batute in cuie; se poate negocia. In domeniul financiar-bancar, liberalizarea totala a contului de capital nu este obligatorie inainte de intrarea in Uniune; noi ne-am angajat sa liberalizam in 2005 si depozitele pentru non-rezidenti, ceea ce nu mi se pare intelept tinand cont de dobanzile inalte si atractia pentru capitalul speculativ. Ajutorul de stat poate fi negociat, in functie de sectoarele cu dificultati. Spania are si acum domenii industriale nerestructurate, care beneficiaza de ajutor, dar mult mai transparent ca la noi; si Germania continua sa-si restructureze mineritul prin subventii directe. De aceea, dezbaterea la noi trebuie sa coboare in tehnicalittile functionarii inauntrul Uniunii.
Disputa 2007 vs. mai tarziu ascunde si alta problema de fond, a capacitatii de absorbtie a resurselor externe. Relatarile din presa indica situatia jalnica a utilizarii fondurilor SAPARD. Nu este prima data cand ma refer la aceasta chestiune. Oficialii nostri amintesc de miliarde de euro de care va beneficia Romania ca si cum acestea ar intra automat, fara constrangeri, in bugetul public si alte bugete autohtone. Fara programe bine conturate si administrabile, fara transparenta si aplicarea de proceduri clare, miliardele se pot imputina mult. Si indiferent de cate fonduri UE absorbim vom fi obligati sa ne platim cota de 800 milioane euro la bugetul Uniunii. In modul in care gestionam resursele (proprii, atrase, sau primite) se verifica capacitatea de a face reforme, de a fi performanti economic, de a fi responsabili cu viitorul societattii romanesti. Sa nu uitam nevoile uriase pe care le avem in materie de infrastructura, reforma sistemului de pensii, protectia mediului, etc.
Consider ca este preferabil sa mentinem anul 2007 ca orizont de timp pentru admitere - desi este o tinta foarte ambitioasa, nu lipsita de riscuri. A asuma singuri o amanare a admiterii mi se pare contraproductiv; probabil, ar relaxa eforturile de reforma si ar da apa la moara sistemului clientelar autohton. Iar politic si ca imagine externa ar fi o infrangere a noastra (putini ar fi cei care ar citi-o ca un "semn de luciditate").
In acelasi timp, trebuie sa negociem cat mai bine conditiile de aderare; sa obtinem derogari si amanari unde este folositor. "Politica de concurenta" (competition policy) trebuie judecata avand in vedere ca ajutorul de stat nu este interzis in UE si ca aderarea se face peste cativa ani (nu in 2005); analog trebuie evaluata si liberalizarea contului de capital. Totodata, sa fim seriosi cu impunerea disciplinei financiare; altminteri, arieratele ne pot da planurile peste cap. Sa incercam marirea capacitatii de absorbtie prin concentrarea banilor UE pe proiecte importante, mai usor de gestionat (am in vedere infrastructura). Autoritatile au datoria morala, dar si un imperativ pragmatic le cere sa informeze mai bine cetatenii privind problematica integrarii in Uniune.
Sa admitem ca, asa cum anticipeaza unii, Comisia va inaspri monitorizarea Romaniei si a Bulgariei (si urmand experientei extinderii de la 1 Mai 2004). Atunci, sa o folosim in beneficiul nostru in sensul consecventei si cadentei reformelor. Daca Bruxelles va propune o amanare a admiterii, in 2009, sa ne batem pentru a nu se deteriora conditiile de admitere. Sub nici o forma nu trebuie sa slabeasca eforturile de reforma, iar marirea capacitatii de absorbtie a fondurilor externe trebuie sa fie o prioritate absoluta a politicii economice (PS. Ca mai peste tot in UE, publicatiile mari de la noi ar trebui sa aiba pagini dedicate vietii economice, politice si culturale a popoarelor europene).
Daniel Daianu este profesor de economie, fost Ministru de Finante al Romaniei
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
