Scriam in episodul 10 ca dupa ce ranile s-au vindecat, razboiulfiind dat uitarii, tarile iuti de picior in planul dezvoltariieconomice au declansat imediat batalia pentru bunastare.Mobilizarea economiilor - evidentiata cu deosebire intr-unul dincanoanele vremurilor noi: "Economisiti si prosperati!" - incepea sanu mai fie doar treaba indivizilor. Devenea mai ales treabapietelor financiare, ce-si intindeau antenele din America pana inAsia. Asa ca inca un canon a cucerit lumea: "Imprumutati-va siprosperati!". Lumea se schimba, intr-adevar. Nenumarate familii,tinere sau trecute de varsta tineretii, luau cu asalt bancile,imprumutau bani pentru un timp indelungat si se mutau in case noi;pe urma imprumutau alti bani, pentru bunuri de consum de folosintaindelungata. Dupa care se apucau sa munceasca din rasputeri casa-si poata plati datoriile. O locomotiva a dezvoltarii, imediatdupa razboi, a fost Germania. M-am referit la ea in episoadeleprecedente. Acum ma voi referi la cea de-a doua locomotiva ce aluat startul: Japonia.
Un biograf al lui Aristotel scria: "Ce-am inteles este foarteinteresant. Ce n-am inteles ar putea fi si mai interesant". Dupa odocumentare in Japonia, as putea spune ca tot ce-am putut savad,
intr-un timp relativ scurt, este foarte interesant. Dar probabilca este si mai interesant ceea ce n-am vazut.
Japonezii au cultul discretiei. Nu vorbesc despre succesele lor,mai degraba sunt gata sa scoata in evidenta ce n-au reusit sa faca.Asa ca vizitatorul este nevoit sa-si "decupeze" singur imaginile,bazandu-se numai pe ceea ce vede si pe ceea ce reuseste sainteleaga.
Este evident ca Japonia a trecut, dupa razboi, prin mai multerevolutii. Aici a avut loc, mai intai, o revolutie in mentalitati.Spuneam ca japonezii au cultul discretiei. Dar nu si pe cel almodestiei. Ei au inteles ca important este "sa vrei" si "sa faci".Ideea lui Marquez, pe care a facut-o publica in momentul solemn incare devenea laureat Nobel pentru literatura, ca "scriitorul carese aseaza cu modestie la masa de scris nu va realiza decat o operamodesta", staruie in mintea fiecarui japonez. In sensul ca,dimineata de dimineata, fiecare isi incepe munca dominat de gandulca trebuie sa lucreze in asa fel incat nicaieri, pe planeta, nimenisa nu-l poata depasi.
O astfel de revolutie a determinat altele: o revolutie aproductivitatii; o revolutie a managementului; o revolutie astiintei. In Japonia, poate intr-un mod mai clar decat in altetari, stiinta a devenit resursa de productie. A devenit materieprima, in conditiile in care aici lipsesc alte materii prime.
Stiinta a parasit sanctuarele elitelor si a coborat in strada.Dintr-un "bun particular" s-a transformat intr-un "bun general". Unbun de baza al societatii, tot atat de important ca si capitalul,indiferent cum ar fi exprimat: resurse de munca, masini si cladiri,bani. Japonezii au faurit o economie bazata pe stiinta. Iar acumsunt deja avansati in constructia unei societati bazate pestiinta.
"De ce japonezii pot si noi nu?"... Am folosit ghilimelelepentru a nu se intelege cumva ca intrebarea ne-am fi pus-o noi,romanii. Pentru ca nu ne-am pus-o. Si-au pus-o americanii. Ei aufacut un film cu acest titlu, pentru a zgudui constiintele inStatele Unite. La Agentia Nationala de Planificare a Japoniei, dl.Shoichi Kojima ("Deputy Director-General"), cu care am discutatdespre acest film, gandeste ca americanii nu credeau in mod seriosintr-un astfel de titlu. "Probabil - spune domnia sa - ca acestfilm a fost facut mai mult pentru a trezi ambitii in randurilepopulatiei americane si a le starni americanilor spiritulconcurential.
Totusi, forul pe care dl. Kojima il reprezenta proiectaobiective care ii uimeau in mod serios pe americani. Si in modserios, pe la jumatatea anilor '80, in raportul pentru Casa Alba alunei comisii care a analizat particularitatile infruntariieconomice americano-nipone se preciza: "Dupa aproape o jumatate desecol de la incheierea marii conflagratii mondiale din anii '40, seimpune sa ne intrebam cine a castigat razboiul". Si intrebarea eradeterminata de rapiditatea cu care se miscau japonezii in economiesi de concurenta pe care produsele lor o faceau produseloramericane nu numai pe marile piete ale lumii, dar chiar in StateleUnite.
Multi cercetatori americani credeau deja in mod serios camanagementul a fost pus la punct, ca modalitate de conducere aeconomiei, in Statele Unite, dar ca in practica il aplicajaponezii. Desigur, pe scara larga.
Cum a urcat Japonia atat de sus? Rasfoiesc una din cartile dereferinta scrise in cea de-a doua jumatate a secolului XX:"Sfidarea mondiala" de J-J.S. Schreiber. Un amplu capitol se referala socul informational. In epoca postbelica, acest soc a scosJaponia din starea sa de insingurare in lume si i-a hotarat soarta.Pentru ca apoi s-o atraga dupa sine pe cea a universului. Povestealui Schreiber este palpitanta. Japonezii au atacat, la inceputulcelui de-al Doilea Razboi Mondial, singura tinta ce le putea fifatala: America, la Pearl Harbour. Pentru ca erau prost informatisi judecasera prost. In cadrul clanurilor conducatoare izbucnise oacerba lupta intre primul-ministru de atunci, generalul deinfanterie Tojo, si cel mai vestit marinar japonez, amiralulYamamoto.
Infanteristul, care nu iesise niciodata din Japonia, voia razboicu America. Pentru ca numai atacarea Americii i se parea a fi lainaltimea puterii si gloriei tarii lui.
Marinarul, in schimb, sustinea ca acest fel de a gandi estepericulos. Pentru ca nu se baza pe informatii.
Tojo nu cunostea America. Yamamoto, insa, o strabatuse de lanord la sud si de la est la vest si stia ce forte ar putea fimobilizate in cazul unui razboi. N-a fost insa ascultat. A castigatTojo - inteligenta neinformata. Si a urmat catastrofa. Tocmaiaceasta lectie aspra a istoriei, invatata bine, consideraSchreiber, a indemnat Japonia de dupa razboi sa faca un adevaratcult din prelucrarea informatiei.
Continuare: miercurea viitoare
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
