In politica monetara, poate mai mult decat in oricare alt sector al economiei, pentru a vedea bine inainte e nevoie... sa privim si inapoi. Pentru o mai buna intelegere a miscarilor pe care le face in prezent Banca Nationala.
...Era in vara lui 2003. Pe 6 august avea sa aiba loc o importanta sedinta a Consiliului de Administratie al BNR. In pregatire: masuri de politica monetara. Prin vocile unor cunoscuti bancheri sau ale unor analisti din banci, activate puternic in acele zile, erau aruncate sageti in directia Bancii Nationale. Se zvonise ca va fi urcata rata rezervelor minime obligatorii si bancile fierbeau.
Comunicatul dat a doua zi, pe 7 august, a produs o surpriza generala. Nu aparea nici macar un singur cuvant despre rezervele minime obligatorii. Era insa anuntata "intarirea pozitiei BNR de cumparator net pe piata valutara". Motivatie fireasca: importurile crescusera fara incetare si trebuia mentinut un raport optim intre nivelul rezervelor internationale si cel al importurilor. A doua masura - si mai neasteptata - avea in vedere cresterea cu un punct procentual a ratei dobanzii de politica monetara. Salt de la 18,25 la suta la 19,25 la suta. Reactii contradictorii. "Va fi blocata creditarea populatiei", suna amenintarea. Viata a infirmat-o. Creditele de consum si creditele imobiliare s-au inmultit. Mai periculoasa insa era speranta ca BNR va remunera mai bine depozitele deschise in procesul operatiunilor de sterilizare.
Mesajul pe care BNR l-a dat bancilor, atunci, a fost limpede: noi vom plati mai bine depozitele voastre, pentru ca voi, mai departe, sa platiti mai bine depozitele populatiei, ca sa sporeasca economisirea. Mesaj extrem de important intr-un moment in care populatia, in mare parte saraca, ezita sa economiseasca si consuma.
Se manifestau doua tendinte ce nu se impacau intre ele. Pe de o parte scadea economisirea. Pe de alta parte, se inregistra o crestere exploziva a creditarii populatiei. Desigur, nu era rau ca lua avant creditul. Ani la rand BNR pledase pentru intensificarea creditarii. La un moment dat, insa, in vara anului 2003, Banca Nationala s-a vazut nevoita sa le strige bancilor comerciale: "Atentie la echilibru!". Cu alte cuvinte, le-a cerut bancilor sa dea credite, chiar sa intensifice creditarea populatiei, dar fara sa intoarca spatele indicatorilor de prudentialitate. Le-a cerut sa fie atente la viteza.
Mai era un pericol. Rata de politica monetara urcase la 19,25 la suta, in timp ce, atat in Statele Unite, cat si in Uniunea Europeana, ratele dobanzilor erau la niveluri foarte joase. Asa ca multe banci erau tentate sa dea mai putine credite. Dar mai scumpe. In schimb, puteau lua depozite de la populatie cu 14-15 la suta, iar banii, adunati in mult discutatul "surplus de lichiditate", sa fie plasati la BNR cu 19,25 la suta.
Ce a facut BNR? A parat cu o dobanda de interventie sub rata de politica monetara. Dobanda inalta, de 19,25 la suta, era o pozitionare de drept pentru trecerea la tintirea directa a inflatiei, proces ce era in pregatire. In plus, dobanda de 19,25 la suta era un "preaviz"; un baraj ridicat de BNR inainte de ajustarile in pregatire, pentru toamna lui 2003, ale tarifelor la caldura si la lumina. In fapt, insa, Banca Nationala a coborat continuu dobanda de interventie pana la cele mai mici cote acceptate de piata. O masura ce descuraja bancile sa-si aduca tot surplusul de lichiditate in "pensiunea" deschisa de BNR. Remunerarea depozitelor cu trei - patru procente sub dobanda de politica monetara impingea bancile si catre alte forme de plasament. Creditarea a castigat.
In lunile ce au urmat, insa, BNR a continuat sa urce dobanda de politica monetara. Pana la 21,25 la suta. Pregatea, astfel, ofensiva din 2004 pentru o rata a inflatiei cu o singura cifra.
Continuare: miercurea viitoare
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
