PIB-ul de 9,3%, inregistrat de Romania in trimestrul al doilea din acest an, e deplans parca mai tare decat experimentul de la Geneva, in jurul caruia s-au adunat Casandrele si sustin ca 10 septembrie 2008 ar putea fi ultima zi a planetei Pamant. Cam in aceeasi nota se toarna gaz si peste focul incins in jurul cresterii economice a tarii noastre, care chipurile ar fi urcat atat de sus incat, de la inaltimea atinsa, n-ar mai avea decat o cale: aterizarea dura. "Hard landing": iata sintagma rostita pe toate undele de prezicatorii dezastrului.
Poate ca prezicerile atat de insistente cu privire la caderea economica a tarii noastre, in al caror cor s-au prins - cu voci mai puternice ori mai slabe - si marile agentii internationale de evaluare financiara, n-ar trebui sa ne preocupe prea mult. E o vorba: adevaratul judecator e timpul. Dar amintirea intamplarilor din 1999, care nu s-a stins inca, ne atrage atentia ca verdictul timpului ar putea fi tardiv. Atunci, in 1999, cand in contul Romaniei s-a adunat un serviciu al datoriei externe ce parea ingrozitor de mare, analisti internationali, mari agentii de presa, chiar FMI i-au cantat Prohodul stabilitatii financiare a tarii noastre. Sentinta a fost dintre cele mai grave: "Aceasta datorie nu va putea fi platita; Romania intra in incetare de plati".
BNR a spus raspicat: "Vom plati datoria pana la ultimul dolar". Si a platit-o. Dar voci din tara le-au tinut isonul celor de afara, care o tineau mortis ca datoria nu va fi platita. Si s-a produs astfel o confuzie ce ne-a facut mult rau.
Acum se repeta istoria. Corul e altul. Si cantecul e altul. Dar modul de a judeca e acelasi: la gramada, fara particularizari, fara nuante. Atunci, in 1999, a fost gasit un grup de patru tari in pericol sa intre in incetare de plati. I-a fost atasata acelui grup Romania, ce parea sa manifeste simptome asemanatoare. Acum, in 2008, a fost gasit un alt grup, tot de patru tari - Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania - in stare de aterizare fortata. I-a fost atasata si Romania, ce pare - in viziunea analistilor preocupati de acest subiect - sa manifeste aceleasi simptome.
E o expresie englezeasca semnificativa pentru cazul de fata: "Din zborul pasarilor". Adica sa privesti lucrurile de la inaltimea de la care detaliile se pierd si peisajul se uniformizeaza. Ei bine, asa privesc lucrurile si cei care au vazut Romania alaturi de cele patru tari. Mai grav e ca vocilor de afara li s-au alaturat voci din tara, care spun apasat: asa au patit tarile baltice... asa va pati si Romania. Se va prabusi de la inaltime. Dar bine, oameni buni, ce legatura e intre Romania si tarile baltice? Sau intre Romania si Bulgaria? Si, apoi, in economie - ca si in medicina umana - nu exista boli, ci numai bolnavi.
E drept ca noi, in Romania, la fel ca vecinii nostri, am fost nevoiti sa structuram politica economica in contextul unui permanent conflict de obiective. Ne-am aflat continuu intre doua tipuri de constrangeri, unele interne, altele externe, dar ani multi, noi am gasit greu calea cea mai buna de a le face fata. De cele mai multe ori n-am gasit-o. Ani la rand, Romania nu a reusit sa articuleze un program viabil de politici macroeconomice si structurale. Iar cand a avut astfel de programe nu le-a dus la bun sfarsit. Din aceste motive - si din multe altele - ne-am confruntat cu inflatii mari, cu descrestere economica, cu deficite si cu risipa.
Nici populatia, nici economia, aflate in pozitie de asteptare, in anii '90, nu mai puteau intarzia insa in fata marilor semne de intrebare. Fiindca nu putea nimeni - "de sus" - sa le spuna oamenilor cum va fi viata lor, cum vor trai, cat vor castiga si ce vor reusi sa cumpere. Si nici cand vor scapa de abisul conjunctural in care inotau, cand se vor bucura de salarii mai mari, de o inflatie anuala cu o singura cifra, cand intreprinderile in care lucreaza vor avea mai mult profit si cand tara va fi prospera. Raspunsurile acestea nu puteau sa cada din cer. Era nevoie de sacrificii, pentru a fi pusa in miscare spirala expansiunii economice. Era nevoie de mai multa munca. Si, mai ales, era nevoie de mai mult spirit intreprinzator, de libera initiativa. Starea de asteptare nu era decat un mod de a lungi boala.
Sigur, lucrurile nu s-au schimbat radical. Din nefericire. Dar s-au schimbat in mare masura. In 2000, s-au intamplat doua lucruri de importanta cardinala: inflatia s-a transformat in dezinflatie iar descresterea economica in crestere. De atunci, an de an, fara incetare, Romania tot urca. Nu avem inca tabla de valori pe care ne-o dorim, in stare sa puna intr-o alta ecuatie, mai apropiata de cerintele eficientei, proprietatea, munca, productia, venitul si consumul, dar eforturile de a constitui un cadru de mobilitate a oamenilor, a sistemelor de producere si de comercializare a bunurilor si serviciilor, pe care numai concurenta l-ar putea asigura, sunt evidente.
Suflul inaintarii nu s-a epuizat. Cresterea economica va continua. Nu la inaltimea de 9%, ca in momentul de fata. Ci la inaltimi apropiate potentialului de crestere al tarii, de 5-6%. Dezinflatia isi reia si ea cursul. Va fi greu, desigur. Batalia cu deficitul extern, bunaoara, va fi cea mai dura. Nu e simplu sa inaintezi cu dobanzi mari si cu restrictii la credite. Nemultumirile cresc si in banci, si in randurile populatiei. Dar alta cale inainte nu exista. Numai ca urcusul insotit de cantece de jale e extenuant.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
