Dilema lei ieftini - lei scumpi e reglata tot atat de mult potrivit ratiunilor economice ca si dilema ulei ieftin - ulei scump. Pretul e cel pe care-l dicteaza piata. In conditii specifice, obiective si subiective. Si la bani, si la marfuri. Si, din fericire, astazi nu mai sunt posibile intamplari cum au fost cele de la inceputul anilor '90, cand s-a propus ca in Romania dobanzile si cursurile valutare sa fie fixate de catre Parlament. Daca vrem economie de piata, sa lasam piata sa lucreze. BNR nu are drept tinte nici dobanda, nici cursul de schimb, care sunt stabilite in conditii de piata. Unica tinta a BNR continua sa fie rata inflatiei.
Aceasta e directia in care merge trenul politicii monetare si nu exista nici cea mai mica intentie sa fie schimbata. De-a lungul anilor, a fost schimbat deseori macazul, in sensul ca trenul a continuat sa mearga catre aceeasi tinta, pe o linie noua insa. Ceea ce inseamna ca se schimba compozitia instrumentelor prin care Banca Nationala face politica monetara.
Bunaoara, de multe ori, BNR a atras depozite cu dobanzi mari, in care bancile comerciale si-au facut plasamente sigure si profitabile. BNR a avut un scop: calmarea exploziei inflationiste, in conditiile in care surplusul de lei din sistemul bancar nu era absorbit in afaceri profitabile, in economia reala, ci se ducea in preturi. Necazul a fost ca bancile comerciale
s-au obisnuit astfel sa intoarca spatele economiei reale si sa-si plaseze banii la BNR. Ori de cate ori a fost posibil, Banca Nationala a schimbat tactica: a redus dobanzile la depozite, pentru a determina bancile comerciale sa-si asume un rol activ si sa-si intoarca privirile catre economia reala, unde
sa-si caute plasamente mai bune.
Pe acest fond s-a produs o noua stare emotionala. Tragandu-se o concluzie pripita si nefondata: "Se prabusesc dobanzile". Fiind ignorat insa faptul ca dobanzile reflecta o anume realitate. Bancile, care ani la rand au primit dobanzi mari pentru depozite atrase de Banca Nationala, au beneficiat de conditii specifice. Pe piata era supralichiditate, fapt ce ameninta echilibrul preturilor.
Doua curbe au mers mereu impreuna si au fost continuu comparate. Curba dobanzilor si curba inflatiei. Atat timp cat inflatia a urcat, au crescut si dobanzile. Cand, insa, inflatia a avut o evolutie calma, curba dobanzilor nu a facut altceva decat s-o urmeze.
Faptul ca dobanda de politica monetara a sarit cand sus, cand jos nu are de ce sa sperie pe nimeni. In tarile dezvoltate, dobanzile nu-s batute in cuie. Dobanzile la depozite pe termen foarte scurt, mai ales, indeosebi cele peste noapte, sunt fluctuante peste tot; ele sar de la o zi la alta, dupa cum se misca nevoia de bani. In medie, insa, inflatia fiind mica, e normal ca si dobanzile sa fie mici.
Dorim sa ajungem si noi aici: sa vedem inflatia egaland ratele din Uniunea Europeana si sa avem dobanzi mai mici de 7 la suta.
Datele reale arata ca dezinflatia ar putea continua si in 2007. Vom mai avea, probabil, inflatie corectiva. Nu avem incotro. Corectiile de preturi sunt absolut necesare. Ceea ce nu inseamna, insa, ca preturile trebuie sa fie corectate... de dragul corectiilor. Si nici pentru a acoperi munca prost organizata. Daca se vor scumpi energia termica si energia electrica, influentele in celelalte preturi vor fi atat obiective, cat si subiective. De multe ori, inflatia e rezultatul unor stari emotionale. Temporar vor fi cresteri mari, dar dupa ce va trece valul, conditiile se vor schimba si preturile produselor legate de scumpirea energiei se vor calma.
E timpul sa fie fortat un avant economic sanatos, bazat pe eficienta si pe mai putina inflatie. De altfel, Banca Nationala intrevede acum posibilitatea de a fi pus in aplicare un program pe sapte ani, in care inflatia, dobanzile, productivitatea, in general cresterea economica sa sustina trecerea la euro.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
