Criza globala, care a cuprins spatii ample pe planeta, a scos in evidenta numeroase carente ale globalizarii, fara sa infirme insa economia globala ca obiectiv de prim ordin in anii 2000. Totodata a reliefat si numeroase carente ale economiei noastre, fara sa infirme saltul facut de Romania timp de noua ani unul dupa altul, din 2000 si pana in vara lui 2008, determinat de tandemul crestere economica - dezinflatie, pe fondul unui consum in exces sustinut de fluxurile financiare ce au intrat continuu in tara. Criza ne-a lovit insa si pe noi, asa cum a lovit intreaga lume, obligandu-ne sa recurgem la restrictii si la masuri de urgenta. Sub impactul crizei, societatea noastra incepe sa inteleaga, in sfarsit, ca politicile fiscala, salariala, monetara si de restructurare sunt complementare; si ca ele se potenteaza reciproc. Combinarea optima a acestor politici fiind obligatorie pentru cresterea economica neinflationista, fie ea si negativa un timp, dublata de o oferta de noi locuri de munca, de coeziune sociala, care pot fi masuri eficiente de iesire din criza.
De curand, guvernatorul BNR a facut o afirmatie pe care a catalogat-o ca fiind realist-optimista. A spus ca economia noastra a rezistat bine unui proces dur de ajustare. Cum nevoia de vesti bune a devenit atragatoare, intr-o aglomeratie dureroasa de vesti rele, au aparut repede voci, optimiste dar nu si realiste, care sa afirme, invocandu-l pe guvernatorul BNR, ca in Romania a inceput redresarea economica. Realitatea este ca pana la redresare mai e ceva drum de strabatut. Acum economia noastra sufera un proces de ajustare (adica de terapie intensiva) si intr-adevar rezista bine.
Sa judecam. Ajustare inseamna, de fapt, un efort de adaptare a economiei la conditiile noi impuse de criza. Un proces dur, chiar extrem de dur, care a inceput cu restrangerea soldului negativ suferita de contul curent al balantei de plati externe. Dupa doua varfuri ale deficitului extern, de 13,5% din PIB in 2007 si de 12,% in 2008. Si este bine cunoscut faptul ca pana si un efort de „strangere a curelei" de un miliard de euro este greu de facut, dar si mai greu de suportat. Si iata ca, in primul trimestru din 2009, am reusit sa „strangem cureaua" cu 3,3 mld. euro. Asadar, nu cu un miliard pe an, ci cu 1,1 miliarde pe luna, in conditiile in care exporturile au scazut cu 20%, iar importurile cu 35%.
Cum am rezistat? Ne-au ajutat, intai si intai, acumularile facute in cei noua ani de crestere economica necontenita. Si ne-au ajutat, totodata, investitiile straine directe, stabilitatea pietelor monetara si valutara, remiterile de bani de la lucratorii romani din strainatate si mentinerea pe un trend pozitiv a datoriei private pe termen mediu si lung.
Dar mai e ceva. Ne-a ajutat, desigur, noua noastra conditie de stat membru al Uniunii Europene. Dineul a inceput cu traditionala cupa de sampanie. Bauta intai la Bruxelles, in fata hartii de turta dulce. Apoi la Bucuresti, in clipa despartirii de anul 2006. Sau, mai bine spus, a intampinarii noului an 2007. Dobandeam o noua conditie si multi romani se intrebau: „Oare cum am nimerit noi la masa asta?". Unii, suspiciosi daca nu chiar sceptici, credeau ca am cazut intr-o capcana: „Vor sa faca din Romania o mare piata de consum!". Altii, optimisti, gandeau ca pe o piata de consum e nevoie de bani. Iar banii vin din munca. Din munca performanta, desigur. Si conchideau: „N-au incotro, ne vor ajuta sa devenim competitivi!". Poate chiar acesta ar fi fost drumul. A venit insa criza si a schimbat mersul lucrurilor. Vremea e rea, dar ar fi fost si mai rea daca ne prindea in afara UE.
Ne incalzeste intr-adevar faptul ca suntem in UE? Desigur. In anii ce au precedat criza, cavaleria grea a atacat in Romania. Si continua sa aduca bani. Spun cavaleria grea, pentru ca, in zilele noastre, dominate de globalizare, lumea e strabatuta de doua tipuri de capitaluri ce alearga de la un capat la altul al planetei. Cavaleria grea (bazata pe cai solizi, care vin si raman, facand investitii de durata: fabrici, institutii financiare, campanii comerciale) si cavaleria usoara: acele fonduri de investitii care vin, isi fac treaba si apoi pleaca. Investitiile directe sunt preferate. Dar si investitiile de portofoliu pe timp indelungat pot sa aduca beneficii. Important e ca lucrurile sa fie tinute sub control. Pentru ca a le scapa de sub control inseamna sa repetam patania pietelor din Asia de Sud-Est in ‘97. Ma refer la emisiunile lor de obligatiuni. Au crescut imprumuturile facute de firme mari, private, si deodata s-au pomenit ca tarile din zona sunt supraindatorate. Aceste firme nici macar nu-si raportau imprumuturile. Cand au venit scadentele, s-au trezit ca sume imense ies din tara.
Sa revenim insa la investitiile de portofoliu (raidurile cavaleriei usoare) facute in Romania. Este cert ca au produs efecte benefice.
Banii care intra prin investitii sunt bani care alearga de pe o piata pe alta, de pe un continent pe altul, de la un capat al planetei la altul. Asa alearga acesti bani. Inainte de criza erau multi si ieftini. Acum sunt putini si scumpi. Important este ca piata romaneasca sa fie tare si sa reuseasca sa mentina, prin atractivitate, banii care vin. Nimeni nu poate sa-i mentina pe toti. Nici America, nici Japonia, nici Europa.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
