Preturile cresc incet. De ce nu cresc insa si mai incet? N-ar fi timpul sa grabim dezinflatia, sa marim viteza ca sa scapam cat mai iute de aceste preturi cataratoare, de care cu totii ne-am saturat? Ar fi o eroare grabirea dezinflatiei. Fiindca, in materie de preturi, miscarile se petrec ca in aviatia moderna. La decolare, avionul pleaca in viteza si, imediat ce se desprinde de pista, tasneste spre cer formand cu pamantul un unghi de aproape 90 de grade. Asa s-a intamplat si la noi, in anii in care au inceput cresterile de preturi. Inflatia galopa. Apoi, de la cifre mari, a inceput o aterizare lina, dar constanta. Inflatia a scazut neincetat, ajungand acum sa fie in jur de 4% anual. E drept, suntem nerabdatori sa scapam de inflatie, suntem grabiti, dar regula e regula. La aterizare, viteza e mai mica. Tot mai mica. Pentru ca inflatia e perfida: fortata sa coboare prea repede... ar putea urca din nou. Dovada ca si acum, la inceput de toamna, primim iarasi amenintari cu o inflatie "sezoniera". Dependenta fireste de faptul ca nu avem inca, in economia romaneasca, o competitie puternica. Mai are inca forta climatul caldut intretinut indeosebi de companiile cu pierderi. Aceste companii se agata cat pot de subventiile obtinute cu japca, prin inflatie.
Desi, in Romania, inca de acum 17 ani s-a trecut la liberalizarea preturilor, procesul nu s-a incheiat inca. Si acum, in 2007, mai sunt corectate preturi. Totusi, sistemul preturilor functioneaza relativ in regim de economie de piata. Nu acelasi lucru se intampla insa cu costurile de productie in sectorul de stat. Caci aici continua sa se inregistreze cifre de afaceri mici si pierderi mari. Principalul motiv fiind blocarea concurentei. Din aceasta cauza, in economie consumam mai mult decat producem, fapt ce impovareaza balantele externe.
Voci din economia reala nu-si ascund nedumerirea: "De ce sa dam noi bice sa scada inflatia?". Fara indoiala ca nedumerirea lor are o explicatie. Inflatia, scazand, va lovi in profituri. E adevarat. Dar va lovi in falsele profituri, obtinute din cresteri de preturi si nu din cifre de afaceri care sa exprime mai multa productivitate si o mai buna calitate.
A calma insa preturile nu e un lucru tocmai usor. Repetatele corectii nu tempereaza inflatia. Dimpotriva, o accelereaza. Pe acest fond, devine cu atat mai grea batalia pentru stabilizarea preturilor. Mai ales ca, de multe ori, societatea primeste semnale false, in sensul ca orice discutie despre inflatie aluneca spre cauzele ei monetare. Desigur, aceste cauze sunt reale, dar nu sunt esentiale. Principalul focar inflationist continua sa fie economia reala care inca nu si-a reparat pompele ce-i sunt necesare pentru a atrage, in afaceri si in investitii, banii existenti. Dovada ca economia noastra este inca ineficienta. Ar fi bine, asadar, ca trecerea la adevarul preturilor sa fie insotita de un alt medicament, si mai amar: adevarul costurilor in economia reala. Multi vor spune: aceasta combinatie nu e posibila, acum, in Romania. Sa fim seriosi. Multe companii private au dovedit nu numai ca e posibila, dar si ca e reala.
Efectul ar fi benefic. Companiile ar atrage fonduri pentru investitii, pentru productie si pentru salarii. S-ar ajunge la o noua balanta munca-bani. Trei tinte fiind legate direct de aceasta balanta: 1) iesirea definitiva a economiei reale din somnolenta; 2) valorificarea rationala a resurselor; 3) organizarea unei productii performante de bunuri si de servicii. Pentru a scapa de blestemul de a lucra, in companiile romanesti, cu oameni platiti in medie cu 300 de euro pe luna.
Romania nu va ajunge la o corelatie optima salarii-preturi pana cand concurenta nu va deveni un fapt real. Si pana cand nu va fi asigurat un sistem integrat de piete libere, de productie, de consum, de bani, concomitent cu desavarsirea restructurarii si privatizarii. Numai ca la noi competitia e acceptata in sondaje, dar dezavuata in fapt. Din acest motiv, ne gasim in situatia nefericita ca intr-o economie cu un evident potential competitiv continua cresterea ... cantitativa.
Ce avem de facut? Sa incercam sa punem cap la cap doua valori: capitalul, atat cat avem, si munca, atata cat am putea avea daca am pune in miscare toate motoarele, dar cu deosebire motorul care produce performanta. Se stie doar: capitalul, pentru a obtine profit, este obligatoriu sa se uneasca cu munca performanta. Intre cele doua realitati exista o relatie de interconditionare: nici capitalul fara munca performanta, nici munca performanta fara capital nu produce valoare adaugata de buna calitate.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
