Cristian Hostiuc – director editorial ZF

De ce nu aveţi încredere în România? De ce nu credeţi că economia şi industria sunt mai bune decât cele de dinainte? De ce nu credeţi că noile clădiri de birouri cu IT-işti din Aurel Vlaicu şi Pipera fac mai mult decât toată platforma IMGB sau Vulcan?

18 iun 2017 Autor: Cristian Hostiuc

Este foarte greu de discutat despre încredere şi prosperitate în România, într-o ţară extrem de divizată, unde nu avem noi încredere în noi, unde, paradoxal, românii vor să plece din ţară, iar străinii vor să vină în România, unde clădirile de bi­ro­uri state of the art se învecinează câţiva kilometri mai în­co­lo cu case uitate de timp, din chirpici şi cu WC-urile în fundul curţii.

Este foarte greu să vorbeşti despre viitor când cel puţin jumătate din români întreabă în fiecare zi unde este creşterea economică (România are cea mai mare creştere economică din Europa) pentru că oamenii nu mai au bani, pentru că nu se mai construieşte nimic în România sau pentru că elevii nu mai învaţă nimic la şcoală.

Cum poţi să convingi pe cineva când spui că economia României este de patru ori mai puternică, mai performantă şi mai competitivă decât în ‘90 sau de şase ori mai puternică decât în 1993-1994, când nu se mai văd fabricile de altădată, care s-au transformat în malluri sau în clădiri de birouri.

Acum 23 de ani, zona Aurel Vlaicu din Capitală, după linia de tramvai, era fabrica de mobilă şi un imens câmp de bălării. Totul era cenuşiu, iar culoarea preferată a Bucureştiului pentru îmbrăcăminte era negru, pentru că ţinea mai mult la tăvăleală, iar oamenii trebuia să poarte hainele mai mult timp.

În 1994, salariul mediu pe economie a fost de 141.951 lei (cursul valutar oficial era de 1.655 lei/dolar), adică 85 de dolari.

După căderea economică de la începutul anilor ‘90, după că­derea pieţei foste comuniste, după degringolada căderii po­litice, PIB-ul a ajuns la 26 de miliarde de dolari, cu exporturi a­nua­le de 6 miliarde de dolari şi importuri de 6,5 miliarde de do­lari. Numărul de angajaţi din economie era de aproape 6 mi­lioane.

În cel mai bun an al perioadei comuniste, PIB-ul României a fost de 40 de miliarde de dolari.

În 1994, rata inflaţiei a fost de 61% (an la an), cu un nivel mediu anual de 136%. Dobânzile active (la credite) erau de 48% pe an, iar cele pasive (la depozite) de 36%.

Rata medie a dobânzii de referinţă la BNR a fost de 65,3%.

Deci în România se trăia cu 50-80-100 de dolari pe lună. De credite pentru case, pentru maşini, pentru consum nici nu se punea problema.

După venirea minerilor şi închiderea uşilor externe, România părea mai aproape de Rusia decât de Occident. Investiţiile străine se numărau pe degete, aeroporturile erau goale, cozile de la ambasade erau pentru vize şi pentru plecarea din ţară.

Cum arată România după 23 de ani, când ieşi din metrou de la Aurel Vlaicu?

În faţa ochilor vezi zgârie-nori, străzile sunt pline de tineri, cu căşti în urechi, cu haine care mai de care mai colorate, cu laptopul în spate.

Copiii sau nepoţii celor care acum 30 de ani lucrau la IMGB sau la Vulcan, sau la Carom sau Rafo Oneşti, lucrează acum în birouri ultramoderne, vorbesc zilnic cu Londra, cu New Yorkul, cu Frankfurtul sau cu cine ştie ce oraşe din această lume, salariul mediu este de 6.000 de lei (1.350 de euro), azi sunt la muncă, iar în weekend la Milano sau la Roma cu 10 euro.

Salariul mediu în România a ajuns la 2.300 de lei, adică 500 de euro.

Bineînţeles că aceasta este situaţia din Bucureşti sau din câteva alte oraşe, care pot fi numărate pe degete. Dar cum replicăm această situaţie şi pentru celelalte oraşe?

PIB-ul României, adică valoarea adăugată în fiecare an, este de 170 de miliarde de euro, cu exporturi anuale de aproape 60 de miliarde de euro. Inflaţia este de 0,6% pe an, iar dobânda de referinţă pentru credite – indicele ROBOR la 3 luni, este de 0,8% pe an. Un credit pentru locuinţe poate fi luat cu un salariu mediu de 500 de euro şi cu o dobândă anuală între 2,7% şi 3,7% la lei.

Cum putem spune că România mai are ingineri şi nu sunt excepţii? Cum putem spune că mai avem industrie, România având aproape cea mai mare pondere a industriei în PIB din UE? Cum putem spune că aceste clădiri de birouri din Aurel Vlaicu, de la Grozăveşti, din Pipera, de la Cluj, de la Timişoara, produc şi aduc o valoare adăugată mai mare?

Cum putem spune şi celor care nu cred că România este mai puternică decât acum 20 de ani că toate aceste salarii, mai mici, mai mari, sunt aduse de această economie mult mai puternică?

Cum putea să fie economia şi industria românească mai puternică atunci, când plătea salarii de 100-200-300 de dolari, faţă de acum, când plăteşte 400-500-1.000-1.500 de euro?

O economie care se bazează pe 4,9 milioane de angajaţi în ţară şi o economie care are 3 milioane de români în afară.

Cum putem spune celor care sunt studenţi acum că pot să stea în România, celor care vor să facă business în România că au un viitor aici sau românilor care sunt în afară că au mai multe oportunităţi aici decât acolo?

 
Cuvinte cheie:
romania
, it
, pipera
, vulcan
, pib
, bnr
, cristian hostiuc
, opinie
, economie
, industrie
, cladiri
, birouri
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Închide