La noi, s-a format deja o clasa a intreprinzatorilor. Restransa. Si nu pentru ca romanii n-ar avea vocatie in materie. Au si vocatie, si inteligenta, si idei, si gustul riscului. Bani n-au. Or, parafrazand o cunoscuta butada, suntem nevoiti sa admitem ca pentru a porni o investitie e nevoie de trei lucruri: bani, bani si iar bani.
De fapt, romanii au bani. Dar au prea putini. Fiindca nici munca n-are eficienta necesara, nici roata afacerilor nu se invarteste prea repede si nici institutiile de multiplicare a banilor n-au inca destula forta. In plus, nici societatea civila nu e preocupata de un proces educational adaptat la cerintele economiei de piata. Romanii inca nu invata, incepand din scoala, cum se fac banii si cum se inmultesc. Demersurile pentru formarea unei culturi a banilor raman inca timide.
Dar nici institutiile pietei de capital - in esenta multiplicatoare de bani - nu au cunoscut dezvoltarea de care avem nevoie. A intarziat extinderea unei retele de institutii specifice, puternice si credibile, care sa atraga economiile si sa le indrepte spre investitii. Romanii au invatat ca timpul face bani, in banci. Dar n-au invatat ca investirea economiilor in afaceri ar putea sa aduca si mai multi bani. Fara un astfel de cuplu, care sa asigure strangerea de cat mai mult capital banesc si sa garanteze, in conditii de securitate, operativitatea, rentabilitatea si transferul de capital de la cei ce economisesc la intreprinzatori capabili sa investeasca rational, cu eficienta maxima, populatia Romaniei nu are cum sa ajunga la bunastarea visata.
Inainte de bani, insa, in absenta carora orice gand de investire ramane o iluzie, e nevoie si de o mentalitate de investitor. Fara o astfel de mentalitate pot fi irosite sanse reale, de pornire a unor mici afaceri.
Zeci de mii de salariati, dintre cei disponibilizati din intreprinderile de stat intrate in restructurare, au primit in compensatie cate 6-24 de salarii. Autoritatile s-au asteptat ca banii incasati sa devina o sursa suplimentara de investitii. Dar n-a fost asa. Multi nici macar nu s-au gandit ca au primit bastonul de intreprinzator. Si au irosit sansa. Altii au evitat lupta. Speriati de climatul de afaceri, deteriorat an de an, care a inceput sa fie ameliorat abia in 2004. Sau de faptul ca activitatea in constructii, sector in care atat productia, cat si prestarile de servicii sunt descurajate de preturi, nu stimuleaza pornirea de mici afaceri. Caci in prea putine cazuri exista sansa ca ele sa fie desfasurate sub cerul liber. Un factor descurajant s-a dovedit a fi si puterea de cumparare a populatiei, care a crescut incet si n-a adus un plus prea mare de cerere solvabila pe piata interna. Tn fine, faptul ca oferta de marfuri se bazeaza in mare masura pe importuri, in timp ce productia interna isi gaseste greu desfacere, din cauza pierderii cursei competitivitatii, nu s-a dovedit a fi un semn care sa invite la investitii.
E cert: investitiile se inmultesc. Dar nici ritmul de crestere, nici valorile nu sunt optime. O accelerare a investitiilor ne-ar fi de folos in doua sensuri. Intai, am fi siguri ca redresarea tehnologica a fabricilor intrate in restructurare ar putea sa devina realitate. Apoi, ar fi un semn ca se vor naste noi locuri de munca in alte sectoare, cu deosebire in servicii, care sa absoarba o parte substantiala din personalul disponibilizat din intreprinderile intrate in privatizare si restructurare.
Dupa 14 ani de la punerea in miscare a aspiratorului inflationist, care >a strans> cea mai mare parte a veniturilor populatiei si ale economiei, prea multi bani pentru investitii n-aveau de unde sa vina. Mai ales ca, in intreprinderile statului, staruie inca incompetenta unei mari parti a managerilor, lucrul de mantuiala si consumurile desantate. Atata vreme cat intreprinderile de stat cheltuiesc mult, consuma mult, iar cifrele de afaceri sunt mici, din aceasta combinatie neputand rezulta altceva decat o valoare adaugata nesemnificativa, n-au de unde sa vina mai multi bani pentru investitii, pentru deschideri de noi afaceri.
Totusi, investitiile sporesc. Investeste statul, in conditiile in care Bugetul si-a intors fata catre singurul lui contribuabil sigur: salariatul. Scala impozitelor pe castigurile salariale este in asa fel conceputa incat salariatii platesc mai mult decat economia. O parte a acestor bani ajunge in procesul investitional. Dar, cu deosebire, investesc intreprinzatorii privati din acele fabrici care au invatat sa se bata ca sa-si construiasca avantaje competitive tocmai pentru a castiga mai multi bani. Sau din acele intreprinderi de servicii ce urca neincetat calitatea pentru a obtine astfel bani mai multi. Batalia lor se da, intai si intai, pentru disponibilitati banesti. Pentru bani neangajati in datorii sau in blocaje financiare. Acesti bani, liberi, intetesc focul mic al investitiilor. Alaturi de capitalul strain, in crestere, dar inca neindestulator.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
