In istorie, Romania a avut intreprinzatori destoinici. Dar putini. Trenul industrializarii, ce pornise din Europa de vest, catre sfarsitul veacului al XVIII-lea, mergea iute si economia romaneasca a ramas in urma.
Ar fi fost nevoie de investitii masive. Nu le-am avut. Cine sa le fi facut?
Statul era sarac. Totusi, nu au lipsit incercarile statului, atat in perioada de dupa Unirea din 1859 pana la primul razboi mondial, cat si in anii interbelici, de a incuraja prin legi deschiderea de intreprinderi industriale. Dar nu s-a avantat, niciodata, sa deschida fabrici, sa faureasca o mare industrie romaneasca. De altfel, nu avea fonduri.
Investitii masive ar fi putut sa faca burghezia. Istoria legase destinul acestei clase de intensificarea procesului de industrializare. Dar, in Romania, se formase o burghezie de un fel aparte, ce nu semana decat in anumite laturi cu modelele existente in tarile dezvoltate. Reprezentantul tipic al burgheziei romane era Constantin Giurgiuveanu, din romanul Enigma Otiliei, al lui George Calinescu. Este semnificativ faptul ca in aceasta carte nu apar capitalistii intreprinzatori, proprietari de mari fabrici. Pentru ca ei erau foarte putini la noi in tara.
Grosul burgheziei il formau oameni de tipul lui Constantin Giurgiuveanu. Oameni bogati, foarte bogati, cum adeseori se aminteste in carte. Dar bogatia lor este statica, este inactiva. O bogatie imobiliara. Constantin Giurgiuveanu era proprietarul a fel de fel de imobile: hoteluri si restaurante, localuri pentru jocuri de noroc, case de inchiriat. El "muncea", in sensul ca alerga sa-si sporeasca veniturile, sa le adune, fiind mereu preocupat sa intocmeasca tot felul de polite care sa-i aduca avantaje. Se lasase prins intr-o itarie complicata, in care un om cumsecade, in fondul lui, un tata bun ca "mos Costache", devenise siret, avar, contradictoriu chiar in sentimente. Lumea lui era dominata de hrapareti, de smecheri, de indivizi dornici de inavutire si el nu putea sa fie altfel. Dar bogatia lui, activitatea lui, "munca" lui nu producea bunuri materiale si nu conducea spre progres.
Era si aici o situatie atipica. Pentru ca burghezia romana si-a imitat modelele occidentale in ceea ce priveste dorinta de inavutire, insa de cele mai multe ori a ales o cale "proprie", care sa o fereasca de investitii pentru industrie. Si de munca.
Oamenii cei mai bogati din tara erau mosierii. Cu banii lor s-ar fi putut construi fabrici puternice si moderne. Dar au refuzat sa investeasca pentru industrie.
Mosierii alcatuiau o clasa conservatoare, minata de prejudecati; o clasa limitata. Ei nu faceau investitii deoarece nu aveau pregatirea necesara pentru a intelege avantajele industrializarii, binefacerile ei inclusiv pentru agricultura.
Dar si lenea lor proverbiala le determina teama de industrie. Ca stapani ai unor intinse mosii, puteau sa-si pastreze o pozitie economica, politica si sociala privilegiata fara nici un fel de eforturi, fara nici un fel de munca. Daca ar fi construit fabrici, nu le-ar mai fi putut arenda. Ar fi trebuit sa se lege de ele, sa caute si sa gaseasca solutii pentru cresterea productivitatii muncii, pentru imbunatatirea calitatii produselor, pentru consumuri reduse, pentru ca altfel ar fi ajuns la faliment.
Cum s-ar fi putut lega de o fabrica un individ ca tanarul boier Barbu, din romanul "Sfarsit de veac in Bucuresti", de Ion Marin Sadoveanu? La moarte tatalui sau, tanarul mosier simtise ca peste averea lui intinsa trebuie un gand de randuiala. Si facu lungi calatorii, cu brisca sau cu trasura, pentru a-si vedea mosiile si pentru a vedea ce are de facut. Dar pe masura cercetarii obosea. Si intr-o seara, dupa o zi care i se paru istovitoare, "lipsa de forta, de lupta si de viata vie il sili sa se coboare in el si sa se priveasca, asa cum era, cu aprinderi, dar fara incordare, fara putere. Si fara un gand limpede de a struni si gospodari toata averea lui mare, care il inspaimanta cu trudele si raspunderile ei. Si atunci a facut iute o socoteala, sa vada cat timp i-ar ajunge averea asa cum era ea. Si s-a hotarat sa traiasca, bucurandu-se de liniste si de muzica". Concluzia scriitorului nu mai cere si alte comentarii: "Boierii Barbu, cu averi prea mari pentru ei, aveau suflete de gospodari marunti".
Romania a avut asadar parte de un capitalism schiop. Oameni ca Malaxa, care au dat vigoare capitalismului romanesc, catre sfarsitul perioadei interbelice, au fost putini. Prea putini.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
